Cel mai mare faliment din istorie se apropie de sfârşit. Investitorii vor recupera 20% din creanţe
Lehman Brothers Holding va solicita marţi judecătorului care supraveghează derularea celui mai mare faliment din istorie să avizeze şi să trimită pentru votare creditorilor băncii un plan de rambursare de 65 miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 20% din creanţe.
Banca de investiţii, intrată în faliment în septembrie 2008, propune restituirea către creditori, în medie, a 20 de cenţi pentru fiecare dolar datorat.
Creditorii norocoşi, respectiv cei care au investit în derivate, vor primi aproape 28% din sumele datorate.
Dacă judecătorul va considera că programul de plăţi este adecvat şi sumele suficiente, creditorii vor vota asupra planului pe 4 noiembrie.
Dacă aceştia vor accepta la rândul lor propunerea administratorului special, justiţia şi-ar putea da avizul final în luna decembrie, aducând la un pas de încheiere epopeea Lehman, la mai mult de trei ani de la falimentul răsunător al băncii. Falimentul băncii americane a transformat criza creditelor ipotecare din SUA într-o criză financiară globală, îngheţând pieţele de credit şi aruncând economia mondială în cea mai severă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro