CFR: Trenul Bucureşti-Viena merge doar până la Budapesta, din cauza crizei imigranţilor. Călătoria poate fi continuată cu trenuri interne
Trenul Dacia 346 Bucureşti-Viena va merge doar până în Budapesta, iar de acolo călătoria poate fi continuată cu trenuri din traficul intern al Ungariei, după ce a fost suspendat traficul feroviar internaţional de la Budapesta către Europa de Vest, informează CFR Călători.
CFR Călători informează că a fost notificat, joi, de administratorul de cale ferată din Ungaria, despre faptul că, din motive de siguranţă pentru pasageri, traficul feroviar internaţional din Ungaria spre Austria/Europa de Vest (Budapesta - Hegyeshalom fr şi Budapesta - Sturovo fr) este temporar suspendat.
"Astfel, trenul Dacia 346 Bucureşti - Viena, cu plecare astăzi (joi, n.r.) la ora 14.00 din Gara de Nord va circula până la Budapesta. De aici către frontiera Hegyeshalom pasagerii pot circula numai cu trenurile din traficul intern al căii ferate din Ungaria", informează CFR Călători.
Pasagerii care au bilete la trenurile internaţionale către aceste destinaţii şi care vor renunţa la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport în vigoare, în traficul internaţional de pasageri pe calea ferată.
Informaţii suplimentare despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, iar pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, pasagerii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, sau să sune la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţioal Gara de Nord Bucureşti).
Compania feroviară ungară MAV a suspendat până la noi ordine circulaţia tuturor trenurilor internaţionale din Budapesta spre Europa Occidentală, pentru a asigura siguranţa traficului feroviar.
Piaţa din faţa gării internaţionale de la Budapesta şi zona din jurul gării au fost pline de imigranţi miercuri, pentru a doua zi consecutiv, după ce poliţia le-a interzis accesul în trenuri pentru a-şi continua călătoria către Europa Occidentală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro