Chinezii vor lansa o „clonă de Smart”, care poate fi construită în doar trei zile, cu ajutorul unei imprimante 3D
Începând cu anul 2019, China va comercializa o maşină realizată cu ajutorul unei imprimante 3D, care poate fi construită în doar trei zile, la un preţ de 7.500 dolari.
Automobilul cu două locuri este electric şi aproape autonom, scrie brobible.com. LSEV a fost proiectat de producătorul auto italian XEV, care a dorit să reducă pe cât posibil costurile, timpul de manufactură şi chiar numărul de piese utilizate, de la 2.000 la 57.
LSEV poate fi construit în doar trei zile şi cântăreşte puţin peste 450 kg. Cu ajutorul imprimării 3D, costurile investiţiei au fost reduse cu 70%. LSEV a fost deja comandat de 7.000 de oameni şi poate fi personalizat după dorinţele clienţilor.
Aceştia pot printa maşina cu ajutorul companeii Polymaker Industrial. Clienţii din Italia au comandat deja 5.000 de vehicule LSEV şi alte 2.000 vor fi închiriate.
„Imprimarea 3D oferă beneficii nebănuite”, a declarat Stanley Lu, CEO-ul XEV. „Pentru a face un rezumat, vă spunem că mizăm pe libertatea creativităţii. Nu doar clienţii, ci şi opinia publică pot veni cu idei pentru dezvoltarea maşinii.
Investiţia devine tot mai mică. Inventăm cel mai eficient mod de producţie, nu doar pentru maşini, ci şi pentru alte proiecte”.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro