Cîmpeanu a mulţumit fundaţiilor care s-au implicat în sprijinirea familiilor răniţilor din Colectiv, nominalizând-o doar pe cea apropiată trustului Intact

Autor: Alice Draghici Postat la 07 noiembrie 2015 31 afişări

După ce a anunţat bilanţul victimelor din incendiului de la Colectiv şi situaţia răniţilor aflaţi în spitale, premierul interimar Sorin Cîmpeanu a ţinut să mulţumească fundaţiilor pentru implicarea financiară, singura pe care a nominalizat-o fiind Fundaţia Mereu Aproape, afiliată trustului Intact.

"Aş vrea să mai fac o precizare, pentru că doresc ca chestionarea acestei situaţii să se facă în condiţii de deplină transparenţă. În ceea ce priveşte sprijinul aparţinătorilor, este un element important. V-am spus cum stăm pe cele două paliere, sprijinul de urgenţă pentru decontarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă, dar vreau să mulţumesc fundaţiilor, Fundaţia "Mereu aproape" şi alte fundaţii care s-au implicat în decontarea cheltuielilor aparţinătorilor", a declarat, sâmbătă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu, la Palatul Victoria.

Sorin Cîmpeanu a devenit membru al Cabinetului Ponta odată cu remanierea guvernamentală care a avut loc imediat după alegerile prezidenţiale, în decembrie 2014. El a preluat atunci portofoliul Educaţiei la propunerea Partidului Conservator.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cimpeanu-a-multumit-fundatiilor-care-s-au-implicat-in-sprijinirea-familiilor-ranitilor-din-colectiv-nominalizand-o-doar-pe-cea-apropiata-trustului-intact-14877746
14877746
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.