Cinci fraţi din Vâlcea,”adoptaţi” de o secţie de Poliţie. Fata cea mai mare creşte copiii mamei sale

Autor: Departamentul Corespondeţi Postat la 22 octombrie 2017 151 afişări

Soarta a cinci fraţi din Vâlcea, orfani de tată şi cu o mamă cu probleme de sănătate, a fost schimbată după intervenţia unei poliţiste din judeţ. Datorită acesteia, micuţii au o casă, iar fata cea mai mare, pe umerii căreia apasă greutăţile, creşte copiii mamei sale şi vrea să devină poliţistă.

”La sfârşitul lunii august a acestui an i-am cunoscut pe fraţii Ghiţă, din comuna Făureşti, judeţul Vâlcea, prin prisma meseriei, mai exact, în urma dispariţiei de la domiciliu a micuţei Silvia”, aşa începe povestea celor cinci fraţi şi a Nicoletei Viorel, ofiţer de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

În luna august, o femeie, de 39 de ani, a solicitat sprijinul poliţiştilor de la Postul de Poliţie Făureşti, din judeţul Vâlcea, să-i găsească şi să-i aducă acasă fetiţa, de 14 ani. Cea mică plecase cu două zile înainte. Poliţiştii au întrebat-o pe femeie de ce a anunţat atât de târziu dispariţia, iar mama a dat un răspuns halucinant, susţinând că a crezut că ”este închisă la Poliţie’’.

Poliţiştii au început să o caute pe micuţă, iar în aceeaşi zi, cu sprijinul pompierilor şi al jandarmilor, au găsit-o în judeţul Olt. Silvia a povestit că a plecat de acasă pentru că voia să ajungă la fosta casa părintească, în localitatea Pleşoi, din judeţul Olt, însă pe drum s-a rătăcit. A fost găsită de o fată, Claudia, care a invitat-o să locuiască la ea acasă. Pentru a scăpa de traiul greu de acasă, copila a hotărât să rămână împreună cu Claudia.

Poliţiştii au discutat cu sora mai mare a micuţei, Andreea, care şi-a amintit că, în urmă cu un an, şi ea a plecat de acasă, tot pentru a scăpa de greutăţi, dorind să ajungă tot la casa părintească din judeţul Olt, pentru a se gospodări singură.

Povestea celor cinci fraţi, rămaşi orfani de tată, a început în urmă cu 5 ani, când mama lor, care avea probleme de sănătate, a decis să abandoneze casa din Pleşoi şi să se mute cu bunica şi concubinul, într-un sat din judeţul Vâlcea, într-o casă din lemn, cu două camere.

Condiţiile grele de trai şi faptul că muncea cu ziua nu au împiedicat-o pe Andreea să absolve clasa a noua cu media 8,90.

Andreea este un copil maturizat prea devreme, pe umerii căreia apasă greutăţile vieţii, responsabilitatea fraţilor săi, de care se ocupă în ceea ce priveşte pregătirea lecţiilor, dar şi educaţia, creşterea şi îngrijirea lor. ”Le-am cusut ghiozdanele pentru şcoală fraţilor mei…”, povesteşte ea.

Acum, toţi cei cinci copii locuiesc împreună. Andreea este un copil care creşte copiii mamei sale şi a promis că va învăţa carte ca să devină poliţistă.

Poliţista Nicoleta Viorel a făcut cunoscut cazul, astfel că Primăria le-a pus la dispoziţie o casă.

”S-a produs o mobilizare impresionantă, însufleţită de Nicoleta, şi astfel au fost mobilate două camere de locuit. Poliţiştii au adunat bani, au cooptat şi alţi oameni şi astfel le-au fost puse la dispoziţie obiecte de uz casnic, televizor, aragaz, combină frigorifică, sobă, tot ce ar putea avea nevoie”, arată Poliţia.

”Impresionată de povestea acestor suflete nevinovate, mi-am propus să le fiu alături. Am încercat să fac cunoscută situaţia lor, am vorbit despre cazul lor colegilor mei, care au fost foarte receptivi. Am pus mână de la mână şi am reuşit să strângem câţiva bănuţi şi am cumpărat două sobe pentru a le asigura sursa de încălzire. Prin mărinimia colegilor am reuşit să strângem articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic”, a povestit Nicoleta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POLIŢIŞTI,
FAMILIE,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.