Cinci muncitori sunt anchetaţi pentru incendiul de la aeroportul Fiumicino din Roma
Cinci muncitori care se ocupau de mentenanţa sistemului de climatizare sunt anchetaţi în legătură cu incendiul care a distrus mare parte din Terminalul 3 al aeroportului Fiumicino din Roma, săptămâna trecută, perturbând traficul aerian timp de mai multe zile, a anunţat vineri poliţia italiană.
Muncitorii sunt anchetaţi pentru incendiere voluntară, după ce înregistrarea video a unei camere de supraveghere a arătat cum aceştia au instalat o unitate de aer condiţionat portabilă în încăpere pentru a împiedica supraîncălzirea panoului electric, cu câteva zile înainte de izbucnirea incendiului. Unitatea s-a oprit pentru că nu era conectată la o sursă de alimentare externă, relatează ANSA, în pagina electronică.
Între timp, ministrul Transporturilor Graziano Delrio a declarat că terminalul aproape că a revenit la "funcţionarea optimă", în timpul unei vizite efectuate vineri.
El a declarat că zborurile interne aproape că au revenit la normal, dar mai sunt necesare unele lucrări, săptămâna viitoare.
"Mulţumim tuturor celor care s-au sacrificat în ultimele zile pentru a reduce disconfortul pasagerilor la minim", a declarat Delrio, subliniind în special munca angajaţilor companiei naţionale Alitalia şi ai companiei care operează aeroportul, ADR.
Incendiul a izbucnit în cursul nopţii de 6 spre 7 mai, în apropierea unui restaurant din Terminalul 3 şi a determinat evacuarea şi închiderea aeroportul timp ce câteva ore.
Întrebat dacă Guvernul va oferi fonduri pentru a ajuta la repararea aeroportului Fiumicino, Delrio a negat şi a precizat că vizita sa are ca scop doar "să se asigure că cetăţenii au acces deplin la servicii şi că se lucrează în mod sigur şi la timp".
Delrio a declarat că au fost investiţi în total 500 de milioane de euro în aeroport pentru modernizare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro