Cine e chirurgul care îl operează pe Papa Francisc
Chirurgul care îl operează pe Papa Francisc la policlinica Gemelli din Roma este Sergio Alfieri, cel care l-a mai operat pe Suveranul Pontif în urmă cu doi ani. A învăţat „meserie” de la chirurgul lui Ioan Paul al II-lea.
Sergio Alfieri a făcut peste 9.000 de operaţii până acum şi provine din „şcoala de chirurgi apropiaţi de papi”.
Alfieri a fost elevul chirurgului Giovanni Battista Doglietto, care, la rândul său, a făcut parte din echipa lui Francesco Crucitti, intrat în istorie drept chirurgul lui Ioan Paul al II-lea, pentru că l-a operat de trei ori pe acesta, notează ANSA.
Alfieri s-a dedicat în special chirurgiei colorectale, dezvoltând tehnici minim invazive cu un procent care astăzi se ridică la 85%.
De asemenea, este expert în chirurgia pancreasului, pancreatită acută, chirurgia stomacului, precum şi în chirurgia tumorilor abdomino-pelvine şi chirurgia metastazelor hepatice ale cancerului colorectal.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro