Cine este noul primar al Timişoarei. Fostul şef de cabinet al preşedintelui Germaniei Horst Kohler, Dominic Fritz, a câştigat alegerile în oraşul Revoluţiei
Dominic Fritz, candidatul USR la Primăria Timişoarei, a câştigat alegerile locale în faţa lui Nicolae Robu, cel care a deţinut funcţia de primar al Timişoarei timp de opt ani. Dominic Fritz s-a născut în Germania, iar la 16 ani a primit o bursă oferită de Parlamentul Germaniei prin care a plecat un an în SUA.
@ A studiat ştiinţe politice şi administrative, ca bursier al Fundaţiei Academice Naţionale Germane, la Universitatea din Konstanz din Germania, unde a studiat programul de licenţă în ştiinţe politice şi administrative, la Sciences Po Paris din Franţa şi la Universitatea din York, Anglia, unde a urmat programul de masterat în studii de post conflict. Lucrarea de licenţă a fost despre politicile sociale din România, pe când lucrarea de masterat s-a axat pe capacitatea administraţiei publice în ţări ieşite din război.
@ În 2009, Dominic Fritz a acceptat un post de consilier în cadrul Agenţiei Germane pentru Cooperare Internaţională. Postul de consilier l-a ajutat să dezvolte proceduri de management pentru Ministerul Sănătăţii şi a Protecţiei Sociale din Liberia, a participat la două misiuni de planificare a intervenţiei umanitare ale Guvernului german după cutremurul din Haiti din 2010, a coordonat munca unei comisii strategice a Băncii Africane de Dezvoltare condusă de fostul Secretar al ONU, Kofi Annan şi fostul Director Executiv FMI/fostul Preşedinte german Horst Köhler.
@ În perioada 2013-2015, Fritz a fost consilierul personal al fostului preşedinte german Horst Kohler, iar din 2016 până în 2019 a fost funcţionar public în Administraţia Prezidenţială a Germaniei, şef de cabinet al fostului preşedinte german.
@ La 19 ani între 2003 şi 2004, Dominic Fritz a venit pentru prima dată în România, în Timişoara, unde a făcut un an de voluntariat. În 2006 s-a întors în Timişoara pentru un stagiu de şapte luni în cadrul unei fundaţii, perioadă în care a înfiinţat programul de mentoring pentru adulţi cu dizabilităţi intelectuale din România. În 2009, prin programul înfiinţat, Fritz a câştigat premiul pentru Cea mai bună campanie de voluntariat la Gala Societăţii Civile din 2009.
@ În 2012, a înfiinţat două asociaţii culturale, iar în 2014 a fost distins de către Primăria Municipiului Timişoara cu Diploma de Excelenţă. Duminică timişorenii l-au ales primar al municipiului lor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro