Cine este românul cu cea mai mare datorie la stat
ANAF a publicat, luni, lista cu 187.230 contribuabili persoane fizice, care au restanţe fiscale mai mari de 1.500 lei la 31 martie 2016, primii zece datornici la stat persoane fizice având fiecare obligaţii fiscale restante între 12 milioane lei şi 232 de milioane de lei.
Potrivit datelor ANAF cel mai dator român este Robert Negoiţă, primarul sectorului 3 al Capitalei şi candidat, cu obligaţii fiscale necontestate de 232 milioane lei, urmat de Florin Mateiu din oraşul Victoria cu obligaţii fiscale de 94 milioane de lei, însă contestate. Ciortea Bogdan Mihai, Dumitrescu Paul, Ardeiaş Liviu, Slave Cornelia Mariana, Codre Florin, Filip Daniel Alexandru şi Guruiţă Bogdan Victor sunt românii care completează top 10 al celor mai mari datori la stat.
George Becali are datorii la stat de 3,9 milioane de lei pe care le-a contestat, Silviu Prigoană are obligaţii de 3,9 milioane lei.
Omul de afaceri Daniel Guzu figurează cu datorii de 2 milioane lei, contestate integral. Cristian Ţânţăreanu are şi el 2,7 milioane de lei obligaţii fiscale necontestate. Întreaga listă poate fi consultată pe site-ul ANAF.
Din total, ANAF poate recupera la această dată cca. 2,3 miliarde lei. Situaţia juridică a restului de creanţe de 1,1 miliarde lei (insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile, existenţa unor hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării silite, etc) opreşte ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro