Ciucă anunţă un nou program de creştere a efiecienţei energetice a blocurilor de locuinţe
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba în şedinţa de luni o ordonanţă complementară, care va duce la creşterea efecienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi la economisirea energiei.
„În agenda de astăzi avem un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sprijinim creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Este o măsură pe care o considerăm ca fiind complementară la deciziile pe care deja le-am luat în acest sens şi care este foarte bine venită în actualul context în care căutăm să adoptăm măsuri cât mai aplicate pentru creştererea eficienţei energetice şi desigur economisisrea energiei”, a spus Nicolae Ciucă.
Conform acestuia, prin ordonanţa de luni Guvernul va asigura finanţarea acestor proiecte în procent de 90% din fonduri nerambursabile, europene. Din cele 10 procente, 7% vor fi acoperite din bugetele locale, iar maxim 3% va fi acoperit de către asociaţiile de proprietari.
„Practic, discutăm despre o măsură prevăzută în politica de coeziune pentru perioada 2021-2023, măsură care are alocată o sumă de 1,25 miliarde de euro şi trebuie să subliniem că prin Ministerul Dezvoltării se derulează deja măsura Valul renovării şi Eficienţa energetică, măsuri pentru care avem alocate aproximativ 5,5 miliarde de euro”, a mai spus premierul.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro