Potrivit unui comunicat de presă al CJUE, în baza Legii maghiare a minelor, societăţile miniere care deţin o autorizaţie de exploatare trebuie să plătească statului o taxă de exploatare minieră pentru extragerea de hidrocarburi, de ţiţei şi de gaz natural. Până în anul 2008, nivelul acestei taxe era stabilit, în principiu, la 12% din valoarea cantităţii de minereuri exploatate.

În luna septembrie 2005, MOL a cerut prelungirea drepturilor de exploatare minieră pe care le deţinea, în baza autorizaţiei de exploatare, asupra a 12 terenuri cu hidrocarburi a căror exploatare nu demarase încă. Printr-un acord semnat în luna decembrie 2005, MOL şi statul maghiar au prelungit cu cinci ani data limită pentru demararea exploatării celor 12 terenuri menţionate şi au stabilit taxa datorată pentru această prelungire.

Conform Legii minelor, precizează sursa citată, cuantumul taxei trebuia să fie mai mare, pentru fiecare dintre cei cinci ani de prelungire, decât cel al taxei de bază. Prin urmare, taxa de exploatare minieră a fost stabilită la niveluri situate între 12,24 % şi 12,6 %. De asemenea, părţile au extins, pentru o perioadă de 15 ani, aplicarea acestei taxe la toate terenurile exploatate deja de MOL în temeiul unei autorizaţii de exploatare, şi anume 44 de terenuri cu hidrocarburi şi 93 de terenuri de gaz natural, ceea ce reprezenta în privinţa acestora o taxă de exploatare minieră majorată.

În plus, acordul prevedea plata unei taxe unice de 20 de miliarde de forinţi maghiari (circa 68 de milioane de euro). Acordul stipula de asemenea că nivelurile astfel definite prin acord rămân neschimbate pe toată durată acestuia.

Conform sursei menţionate, în 2007, Legea minelor a fost modificată şi nivelul taxei de exploatare minieră a crescut, în principiu, la 30% cu efect de la 8 ianuarie 2008. Această majorare nu s-a aplicat însă terenurilor deţinute de MOL, acestea continuând, conform stipulaţiilor acordului din 2005, să fie supuse nivelurilor stabilite în acest acord.

Printr-o decizie luată în iunie 2010, "Comisia a apreciat că coroborarea acordului din 2005 (care stabilea nivelul taxei de exploatare minieră aplicabil MOL) cu majorarea taxei de exploatare minieră care rezultă din modificarea Legii minelor avea drept efect favorizarea MOL în raport cu concurenţii săi şi constituia, aşadar, un ajutor de stat incompatibil cu piaţa comună".

În consecinţă, Comisia a invitat Ungaria să recupereze de la MOL acest ajutor, al cărui cuantum se ridica la 28.444,7 milioane de forinţi (circa 96,6 milioane de euro) pentru anul 2008 şi la 1.942,1 milioane de forinţi (circa 6,6 milioane de euro) pentru anul 2009.

MOL a introdus la Tribunalul Uniunii Europene o acţiune în anulare împotriva deciziei Comisiei.

Prin Hotărârea pronunţată la 12 noiembrie 2013, Tribunalul a anulat decizia Comisiei, invocând faptul că "niciun element nu demonstra că MOL a beneficiat de un tratament favorabil în raport cu concurenţii săi în ceea ce priveşte plata taxelor de exploatare minieră" şi că, prin urmare, coroborarea acordului din 2005 cu Legea modificată a minelor nu poate fi calificată drept ajutor de stat. Comisia a formulat recurs la Curtea de Justiţie împotriva hotărârii Tribunalului.

Prin decizia sa, Curtea subliniază că o măsură naţională poate fi calificată drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE dacă îndeplineşte patru condiţii cumulative: trebuie să fie vorba despre o intervenţie a statului sau prin intermediul resurselor de stat, trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, trebuie să confere un avantaj selectiv beneficiarului şi, în sfârşit, trebuie să denatureze sau să ameninţe să denatureze concurenţa.

În cadrul recursului formulat, Comisia a pus în discuţie modul în care Tribunalul a interpretat şi a aplicat cea de a treia condiţie (şi anume, conferirea unui avantaj selectiv beneficiarului măsurii).

"Curtea precizează în această privinţă că cerinţa selectivităţii care decurge din articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie distinsă de identificarea unui avantaj economic. Astfel, în cadrul examinării unei scheme generale de ajutor, este necesar să se determine dacă măsura în cauză, în pofida faptului că furnizează, la prima vedere, un avantaj cu aplicabilitate generală, are acest efect exclusiv în favoarea anumitor întreprinderi sau a anumitor domenii de activitate", conform CJUE.

Curtea a constatat că Tribunalul a statuat în mod corect că simplul fapt că autorităţile maghiare dispun de o marjă de apreciere, definită prin lege şi limitată, pentru a determina nivelul taxei de prelungire nu este suficient pentru a dovedi că "anumite întreprinderi ar putea obţine un avantaj selectiv din acesta".

"Astfel, marja de apreciere menţionată serveşte la ponderarea unei sarcini suplimentare impuse operatorilor economici pentru a ţine seama de imperativele care decurg din principiul egalităţii de tratament şi se distinge, aşadar, de cazurile în care exercitarea unei asemenea marje este legată de acordarea unui avantaj în favoarea unui anumit operator economic", stabileşte CJUE.

În mod similar, Tribunalul nu a săvârşit nicio eroare de drept stabilind faptul că nivelurile stabilite prin acordul din 2005 sunt rezultatul unei negocieri între MOL şi autorităţile maghiare nu este suficient pentru a conferi acestui acord un caracter selectiv, pentru motivul că acestea din urmă şi-au exercitat marja de apreciere pentru a stabili nivelul taxei de exploatare minieră în mod obiectiv şi nediscriminatoriu şi nu au favorizat, aşadar, MOL în raport cu concurenţii săi.

În plus, Curtea arată că Tribunalul a putut concluziona în mod corect că marja de apreciere lăsată autorităţilor maghiare în ceea ce priveşte alegerea de a încheia sau de a nu încheia un acord de prelungire nu a permis MOL să obţină niciun avantaj selectiv. Astfel, criteriile stabilite prin Legea minelor pentru încheierea unui acord de prelungire sunt obiective şi aplicabile oricărui operator potenţial interesat care le-ar îndeplini, astfel încât încheierea acordului din 2005 în temeiul acestei legi nu a favorizat MOL în raport cu concurenţii săi.

"Curtea aminteşte că, având în vedere că intervenţiile statului îmbracă forme diverse şi trebuie analizate în funcţie de efectele lor, nu este exclus ca mai multe intervenţii succesive ale statului să trebuiască, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, să fie privite ca o intervenţie unică, în special atunci când acestea sunt, având în vedere succesiunea lor în timp, finalitatea lor şi situaţia întreprinderii la momentul acestor intervenţii, atât de strâns legate între ele, încât este imposibilă disocierea lor", conform CJUE.

Curtea a constatat, ca şi Tribunalul, că nu există asemenea legături între acordul din 2005 şi modificarea Legii minelor. Astfel, majorarea taxelor de exploatare minieră, care rezultă din modificarea Legii minelor, a avut loc într-un context de majorare a cursurilor mondiale ale ţiţeiului. Or, Comisia nu a susţinut că acordul din 2005 fusese încheiat pentru a anticipa o asemenea majorare. Aceste două elemente nu constituie, aşadar, o măsură de ajutor unică şi nu reprezintă, prin urmare, un ajutor de stat, precizează sursa menţionată.

În aceste condiţii, Curtea a respins recursul formulat de Comisie în integralitatea sa.