CNA: Antena 1, Antena Stars, Kanal D, Pro TV, amendate cu 230.000 lei pentru emisiunile de divertisment
CNA a amendat Antena 1 şi Pro TV, cu câte 70.000 de lei, Antena Stars, cu 50.000 de lei, şi Kanal D, cu 40.000 de lei, din cauza emisiunilor de divertisment difuzate în perioada mai - decembrie 2014, în care au fost prezentate în mod repetat scene de violenţă şi limbaj injurios.
Decizia a fost luată, în şedinţa de joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a monitorizat principalele emisiuni de divertisment difuzate de Antena 1, Antena Stars, Kanal D şi Pro TV, în perioada mai - decembrie 2014. CNA a primit 89 de reclamaţii privind numeroase încălcări ale legislaţiei audiovizualului în aceste emisiuni.
Întrunit în şedinţă joi, CNA a hotărât sancţionarea televiziunilor Antena 1 şi Pro TV, cu câte 70.000 de lei (la propunerea membrului CNA Lorand Turos), a Antena Stars, cu 50.000 de lei (la propunerea membrului CNA Gabriel Tufeanu), şi a Kanal D, cu 40.000 de lei (la propunerea lui Lorand Turos).
Pe de altă parte, alte trei propuneri făcute de Gabriel Tufeanu (amenzi de câte 100.000 de lei, pentru Antena 1 şi Pro TV, şi amendă de 50.000 de lei, pentru Kanal D) şi de Radu Călin Cristea (amenzi de câte 40.000 de lei, pentru Antena 1 şi Pro TV, şi amenzi de câte 35.000 de lei, pentru Antena Stars şi Kanal D) nu au întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicate.
"Aceste abateri de la lege se întâmplă zilnic. Îmi pare foarte rău şi nu ştiu cum putem face noi pentru a reveni pe linia normală. Chiar am vrea să convocăm toţi decidenţii posturilor şi să-i convingem că legea trebuie respectată. Aş propune sancţiuni foarte mari, ca să fie mai puţine abateri. Dar nu prea s-a practicat. Data viitoare voi propune sancţiuni maxime, pentru că aceste abateri se întâmplă zilnic", a spus Gabriel Tufeanu, în şedinţa de joi.
Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea mai multor articole din Legea audiovizualului şi a Codului audiovizualului, între care şi cele referitoare la protecţia minorilor, la protejarea demnităţii umane şi la limbajul utilizat.
În cazul Antena 1, CNA a analizat mai multe ediţii ale emisiunilor "Acces Direct" şi "Un show păcătos", în cazul Pro TV au fost analizate mai multe ediţii ale emisiunii "La măruţă", în cazul Antena Stars au fost analizate ediţii ale emisiunilor "Răi da' Buni" şi "Agentul Vip", iar în cazul Kanal D au fost analizate ediţii ale programului "Wowbiz".
În unele dintre aceste emisiuni au fost abordate subiecte precum cazurile unor prostituate, în altele, scandaluri între cântăreţul de manele Nicolae Guţă şi două dintre amantele acestuia, iar în altele, scandaluri între Costin Mărculescu şi fosta lui soţie.
Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 1 şi Antena Stars, a declarat că moderatorii emisiunilor nu au permis invitaţilor să folosească un limbaj injurios, iar atunci când a fost cazul au luat măsuri, scoţându-i din platou pe unii invitaţi.
De asemenea, Bomboe a spus că emisiunile au fost realizate cu acordul persoanelor ale căror poveşti au fost prezentate. "Cei care nu au fost prezenţi la noi au fost la posturile concurente, în episoadele aceleiaşi poveşti. S-au discutat subiecte de viaţă privată cu prezenţa persoanelor implicate (...) Putem discuta dacă ne place sau nu, dacă persoanjele respective pot fi repere sau nu. Dar cu siguranţă sunt episoade de viaţă, secvenţe de viaţă adevărată", a spus Bomboe.
Pe de altă parte, Adriana Păpureanu, reprezentanta Pro TV, a spus că prezentatorul emisiunii "La măruţă" a intervenit atunci când a fost necesar. "Este vorba despre o emisiune de divertisment (...) Este o diferenţă între ce se întâmplă într-o emisiune de divertisment şi ce se întâmplă în viaţa reală. Cei care apar acolo acceptă să îşi spună povestea şi o fac sub diverse feluri", a spus Păpureanu.
La rândul său, Cătălin Băleanu, reprezentantul Kanal D, a spus că emisiunea "Wowbiz" este un program nocturn, difuzat de la ora 22.30, cu încadrarea "15" pe majoritatea covârşitoare a desfăşurării sale.
În cazul Antena Stars, amenda de 50.000 de lei a fost aplicată la propunerea lui Gabriel Tufeanu cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu) şi două "împotrivă" (Radu Călin Cristea şi Răsvan Popescu).
În cazul Antena 1, amenda de 70.000 de lei a fost aplicată la propunerea lui Lorand Turos, cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu), în timp ce "împotrivă" a votat Radu Călin Cristea.
În cazul Pro TV, amenda de 70.000 de lei s-a aplicat la propunerea lui Lorand Turos cu unanimitate de voturi, iar în cazul Kanal D amenda de 40.000 de lei a fost aplicată tot la propunerea lui Lorand Turos şi cu unanimitate de voturi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro