Coldwell Banker: Peste 1000 de apartamente noi vândute în 2014

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 decembrie 2014 219 afişări

Coldwell Banker Affiliates of Romania, cea mai mare companie locală de consultanţă imobiliară după ultimele rezultate financiare, va încheia anul 2014 cu peste 1000 de apartamente noi vândute în ansambluri rezidenţiale, direct de la dezvoltator, în creştere cu aproximativ 30% comparativ cu anul precedent.

Coldwell Banker: Peste 1000 de apartamente noi vândute în 2014

”2014 a fost cel mai bun an pentru piaţa rezidenţială de la declanşarea crizei economice şi poate fi considerat anul stabilizării. Preţurile şi-au continuat tendinţa de stabilizare iar dezvoltatorii au lansat o serie întreagă de proiecte, interesul faţă de piaţa rezidenţială fiind la cote ridicate”, afirmă Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Potrivit unei analize Coldwell Banker, peste 7000 de locuinţe urmează a fi finalizate în acest an în proiecte rezidenţiale din Bucureşti şi împrejurimi, număr care surclasează rezultatele înregistrate în anii de vârf ai pieţei imobiliare. Aproximativ 30% din unităţile finalizate în acest an în Bucureşti fac parte din proiecte de mici dimensiuni, cu o medie de 30 de unităţi pe proiect.

”Locuinţele finalizate în acest an sunt mult mai bine adaptate cererii, o bună parte dintre ele fiind deja vândute. Vor fi şi dezvoltatori care vor înregistra rezultate mai slabe însă cu o strategie bună de preţ şi o echipă profesionistă de vânzări se pot obţine vânzări satisfacatoare, cerere există”, a mai afirmat Valentin Ilie.

Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pieţei de consultanţă imobiliară din Romania după ultimele rezultate financiare oficiale şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial.

Coldwell Banker Affiliates of Romania are servicii de consultanţă, brokeraj şi management al proprietăţilor imobiliare pe toate segmentele pieţei: rezidenţial, birouri, industrial, terenuri şi investiţii. Compania are în prezent 45 de sucursale – cincisprezece în Bucureşti şi câte una în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bran, Braşov, Câmpulung, Cluj-Napoca, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oneşti, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râsnov, Satu Mare, Sfântul Gheorghe, Suceava, Târgu Mures, Turda, Vaslui, Zalău şi Zărneşti.

Cu o istorie de peste 100 de ani, compania de origine americană este detinuţă în prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reţeaua sa, Coldwell Banker acoperă 50 de ţări cu 3.800 de birouri şi are peste 80.000 de consultanţi şi brokeri.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/coldwell-banker-peste-1000-de-apartamente-noi-vandute-in-2014-13714579
13714579
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.