„Au trecut foarte repede aceşti doi ani. Încerc să fie ca înainte, dacă nu m-ar durea... te ţine pielea. Când e mai urât afară, se strânge pielea. Dar e mai greu că îţi lipsesc, că nu îţi vezi prietenii, decât durerea ta. Am pierdut 10 prieteni, incluzând trupa. Timpul le rezolvă pe toate, dar doi ani e puţin. (…)

Parcă-i ieri. Câteodată te simţi normal. Eu nu am visat niciodată că ard, dar îmi visez prietenii, am coşmaruri, eu neavând coşmaruri înainte. Plâng şi acum. Plângi când îţi aduci aminte, plângi pentru că îţi este greu. Am plâns şi în spital, la un moment credeam că nu o să mai am lacrimi. Plângeai de durere, plângeai de durerea altora, de mila asistentelor, de a ta. Unii nu ies din casă deloc, decât la tratament”, povesteşte Livia Lupu, unul dintre supravieţuitorii incendiului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro