Comisia Europeană a publicat lista celor 115 companii aeriene care nu pot opera în UE

Autor: Departamentul Economic Postat la 09 decembrie 2019 242 afişări

Comisia Europeană a publicat lista celor 115 companii aeriene care nu pot opera în UE

115 companii aeriene nu pot opera în Uniunea Europeană, după Comisia Europeană a actualizat, luni, lista UE a companiilor aeriene care nu respectă standardele internaţionale de siguranţă, anunţă instituţia. 

109 companii aeriene sunt certificate în 15 state şi au fost incluse în listă din cauza lipsei de supraveghere a siguranţei din partea autorităţilor aeronautice din aceste state. Alte şase companii aeriene individuale au fost incluse din cauza unor motive de îngrijorare legate de siguranţă în ceea ce priveşte aceste companii: Avior Airlines (Venezuela), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Blue Wing Airlines (Suriname), Med-View Airlines (Nigeria) şi Air Zimbabwe (Zimbabwe). Alte trei companii aeriene fac obiectul unor restricţii operaţionale şi pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Air Koryo (Republica Populară Democrată Coreeană), Air Service Comores (Comore) şi Iran Air (Iran).

Toate companiile aeriene certificate în Gabon au fost eliminate de pe listă în urma îmbunătăţirilor pe care această ţară le-a adus situaţiei privitoare la siguranţa aviaţiei. În schimb, Comitetul Aviaţiei Civile Armene a fost plasat sub un control mai strict, din cauza indiciilor privind o reducere a nivelului de siguranţă.

Comisarul pentru transporturi Adina Vălean a spus: „Decizia de astăzi reflectă eforturile noastre neîntrerupte de a garanta cel mai ridicat nivel de siguranţă nu doar pentru pasagerii europeni, ci şi pentru cei din întreaga lume, fiindcă siguranţa aviaţiei nu ţine cont nici de graniţe, nici de naţionalitate. Mă bucur să anunţ că astăzi Comisia Europeană a putut elimina toţi transportatorii aerieni din Gabon de pe Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă. Gabonul se afla pe listă încă din 2008 şi este o veste foarte bună că putem acum să recunoaştem eforturile depuse de autorităţile din domeniul siguranţei aviaţiei din această ţară.”

Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă nu doar contribuie la menţinerea unor niveluri ridicate de siguranţă în UE, ci şi ajută companiile aeriene şi ţările incluse în listă să îşi sporească nivelurile de siguranţă, pentru ca în cele din urmă să fie eliminate de pe listă. De asemenea, Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă a devenit un instrument de prevenire de importanţă primordială, întrucât reprezintă o motivaţie pentru ţările cu probleme în domeniul siguranţei să ia măsuri în privinţa acestora înainte să devină necesară o interdicţie în cadrul Listei UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.