Comisia Europeană, presată să reducă cheltuielile cu scăderea cofinanţării care revine României şi altor cinci ţări
Mai multe state bogate din UE, între care Franţa şi Olanda, vor scăderea fondurilor de 2,9 miliarde de euro pe care CE ar trebui să le suporte după reducerea, de la 15% la 5%, a cofinanţării din partea României şi altor cinci state membre a proiectelor finanţate de UE.
Mai multe ţări vor diminuarea fondurilor CE pentru reducerea cofinanţării a 6 state, inclusiv România. CE a anunţat, la începutul lunii august că planul de accelerare a plăţii de subvenţii europene ar conduce la economii de 2,9 miliarde de euro pentru Grecia, Portugalia, Irlanda, Letonia, România şi Ungaria, ţări care au fost nevoite să apeleze la ajutor financiar extern din cauza crizei. Economiile pentru România pot ajunge la 714 milioane de euro, a anunţat atunci executivul comunitar. Fondurile de 2,9 miliarde de euro ar fi suportate de CE. Suma poate fi însă redusă cu cel puţin jumătate, după ce mai mulţi contributori neţi la bugetul UE, între care Franţa, Marea Britanie, Olanda şi ţările nordice, şi-au exprimat temeri privind impactul planului asupra propriilor finanţe, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Financial Times.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro