COMPANII: Rentabilitatea asiguratorilor intra in 2007 cu frana UE trasa
Desi numarul politelor creste, se inmultesc si accidentele auto, franandu-se astfel cresterea profiturilor firmelor de asigurari. Iar de la anul, cresterea limitelor de despagubire pana la nivelul celor din UE inseamna o noua constrangere pentru rentabilitatea asiguratorilor.
Desi numarul politelor creste, se inmultesc si accidentele auto, franandu-se astfel cresterea profiturilor firmelor de asigurari. Iar de la anul, cresterea limitelor de despagubire pana la nivelul celor din UE inseamna o noua constrangere pentru rentabilitatea asiguratorilor.
Dupa 1 ianuarie 2007, limitele de despagubire pentru cei care au avut accidente vor creste la nivelul celor din UE, conform estimarilor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Mai exact, limitele de despagubire nu vor putea fi mai mici de 100.000 de euro pentru daune materiale si de 350.000 de euro pentru vatamari corporale. Pentru comparatie, limitele de despagubire actuale sunt de 200.000 RON de persoana (sub 57.000 de euro), dar nu pot depasi 1 milion RON, indiferent de numarul persoanelor accidentate, in caz de vatamari corporale sau deces.
Cu alte cuvinte, asiguratul va primi de la asigurator mai multi bani in caz de accidente, iar cresterea daunelor duce automat la reducerea profiturilor pentru companiile de asigurari, care nu recunosc totusi ca in 2007 rentabilitatea lor ar putea sa scada. Optimismul se datoreaza faptului ca pretul politelor stabilit pentru 2007 a luat deja in calcul posibila marire a daunelor, dar si realitatii ca piata auto se bucura in continuare de o crestere a vanzarilor - or, un numar mai mare de autovehicule inseamna un numar mai mare de polite.
Cat vor pierde sau vor castiga asiguratorii ramane de vazut spre sfarsitul anului viitor. Estimarile facute de reprezentantii societatilor de asigurari arata ca numarul politelor de asigurare obligatorie auto (RCA) va creste in 2007 cu pana la 40%. Aceasta si pentru ca va exista o singura polita valabila in tot spatiul european, RCA urmand sa cuprinda si Cartea Verde (polita valabila in prezent pentru tranzitarea pe teritoriul altor state). Aici exista mai multe nuante la care asiguratii trebuie sa fie atenti. Teoretic, dupa 1 ianuarie anul viitor, pentru deplasarile cu masina in tarile membre ale UE, nu se mai platesc separat RCA si Cartea Verde.
Pentru cei care si-au incheiat polita pentru intervalul august 2006-august 2007, de exemplu, Cartea Verde trebuie doar ridicata de la asigurator de la 1 ianuarie 2007. Pentru tarile nemembre ale UE insa, conducatorii auto au obligatia pe mai departe de a plati Carte Verde pentru traversarea teritoriului acestora. Potrivit normelor CSA, fiecare societate de asigurare isi calculeaza propriul tarif pentru politele RCA valabile de la anul, tarif care poate sa fie mai mare cu pana la 40% fata de nivelul actual. Asiguratorii autorizati sa emita polite RCA au avut obligatia sa anunte tarifele pentru la anul inca din februarie 2006, tarife afisate pe site-urile societatilor de asigurari.
"In mod normal, tarifele RCA sunt determinate in urma unor calcule care tin cont de rezultatele anterioare inregistrate pe segmentele de piata RCA si Carte Verde", spune Marius Onofrei, directorul de comunicare de la Allianz-Tiriac.
Pentru a nu suferi pierderi prea mari de pe urma cresterii sumelor angajate pentru despagubiri, unele companii si-au luat marje de siguranta si au introdus cerinte suplimentare la incheierea asigurarii RCA sau Casco. De pilda, Allianz-Tiriac isi calculeaza primele pe baza informatiilor cu privire la caracteristicile autovehiculului asigurat (marca, vechime, putere, alte caracteristici tehnice), in functie de profilul de risc al proprietarului (utilizatorului) autovehiculului (varsta acestuia, experienta de sofat, conduita in trafic, zona de resedinta), gradul de fidelitate al asiguratului in ceea ce priveste relatia cu compania si istoricul daunalitatii inregistrat de acesta.
Chiar daca sunt mai multe optiuni disponibile pentru soferi, astfel de criterii fac oricum polita mai scumpa, cea de la Allianz fiind printre cele mai costisitoare de pe piata. Dar marje de siguranta asemanatoare si-au luat si alti asiguratori, incepand din 2006, pentru un raport mai corect al costurilor politei cu riscurile asumate de companie.
Un alt asigurator, Asirom, e constient ca "inregistrarea unei cresteri generalizate a tarifelor RCA corespunzatoare anului 2007 fata de anul 2006 nu este bine primita de populatie", dar explica scumpirile prin aceeasi majorare a limitelor maxime de raspundere a asiguratorilor. "Sumele acordate cu titlu de despagubire vor fi mai mari decat in anii anteriori, dar se va tine cont si de limitele de despagubire ale tarii in care a avut loc accidentul", adauga Carmen Cirnu, manager divizie la Asirom. Ea prefera sa comenteze faptul ca asigurarile valabile in UE nu sunt singurele care vor fi cumparate: "Avand in vedere ca nu toate tarile care fac parte din Conventia Carte Verde sunt in limita de acoperire a politei RCA (...) pentru aceste tari va trebui sa fie emise, in continuare, documentele de Carte Verde, cu plata aferenta a primelor", spune Cirnu.
Piata asigurarilor auto (Casco, RCA si Carte Verde) s-a ridicat in primele sase luni ale anului 2006 la aproape 440 de milioane de euro (1,5 mld. RON), in timp ce toata piata asigurarilor a reprezentat, in acelasi interval, 750 de milioane de euro (2,6-2,7 mld. RON), conform Ziarului Financiar. Suma reprezinta peste 54% din totalul subscrierilor realizate pe piata romaneasca de asigurari in perioada amintita, ceea ce inseamna ca obligativitatea incheierii RCA creste substantial businessul celor din domeniu. Lider al pietei asigurarilor auto este Allianz-Tiriac, cu o cota de aproape 25% din piata de profil si o crestere nominala in euro de aproape 40% fata de primul semestru al anului precedent, urmata de Asirom, cu o cota de piata de 16% si de Omniasig, cu o cota de 10%, conform datelor CSA.
Comparativ, in anul 2005, 50 de companii de asigurare britanice au subscris prime auto in valoare de 16,64 miliarde de euro, desi si acolo numarul mare de accidente n-a permis un grad de profitabilitate prea spectaculos. Piata asigurarilor Casco a insemnat aproape 233 de milioane de euro (825 mil. RON) in primele sase luni ale anului, conform estimarilor facute de revista de asigurari Profil. Topul asiguratorilor de Casco este dominat tot de Allianz-Tiriac, urmata de Asirom si Asiban. In ceea ce priveste segmentul de Carte Verde, totalul primelor brute subscrise din asigurari Carte Verde a depasit in aceeasi perioada 35 de milioane de euro (125 mil. RON) si reprezinta 4% din piata asigurarilor. Allianz-Tiriac, Unita si Omniasig sunt primele trei companii din piata in ordinea subscrierilor realizate din asigurari de tip Carte Verde in perioada analizata, cu cote de piata de 39,84%, 10,54%, respectiv 10,20%.
Compania de asigurari Allianz-Tiriac a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net de 15,8 mil. RON (aproape 4,5 mil. euro), in usoara scadere fata de 2005. Reducerea profitului a fost cauzata, conform declaratiilor companiei pentru ZF, de daunalitatea ridicata pe zona politelor auto, care reprezinta peste jumatate din portofoliu. Desi daunele platite sunt similare pentru politele RCA si pentru cele facultative, ponderea mai mare a politelor Casco in portofoliul Allianz a afectat mai mult compania.
Dat fiind ca suma asigurata prin Casco se calculeaza in functie de valoarea autovehiculului la momentul incheierii asigurarii, era firesc ca expansiunea parcului auto pe seama unor masini mai scumpe sa-i afecteze pe principalii asiguratori de pe acest segment. "Au crescut despagubirile platite pentru politele de asigurare auto, ca urmare a cresterii tarifului orei de service, a cresterii numarului accidentelor, dar si a valorii masinilor asigurate. Parcul auto din Romania s-a reinnoit, astfel incat nu se mai asigura Dacii 1310 de 2.000-3.000 de euro, ci masini de la Logan in sus, de peste 7.000 de euro", a declarat pentru Ziarul Financiar Dumitru Ceraceanu, director general la Asiban.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro