Complexul Energetic Hunedoara a absorbit Societatea Naţională a Huilei Petroşani
Complexul Energetic Hunedoara, societate deţinută în totalitate de statul român, acţionând în domeniul energiei electrice, a absorbit Societatea Naţională a Huilei Petroşani, companie de stat din domeniul minier. Formalităţile de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului a operaţiunii de fuziune au fost finalizate în data de 8 iulie a.c.
Începând cu această dată, Complexul Energetic Hunedoara S.A. include termocentralele Mintia, Paroşeni şi minele viabile de cărbune Vulcan, Lonea, Livezeni şi Lupeni, şi are ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice şi exploatarea minelor de huilă.
Prin operaţiunea de fuziune, realizată cu asistenţa avocaţilor Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP), societatea integrată energie-mine speră să îşi eficientizeze activitatea, să reducă semnificativ costurile de producţie şi să îşi consolideze poziţia în cadrul sistemului energetic din România.
”Mă bucur că am reuşit să finalizăm cu succes acest proiect, respectând termenele destul de strânse care ne-au fost impuse. Nu a fost o misiune uşoară, cu atât mai mult cu cât operaţiunea a necesitat autorizarea prealabilă de către Consiliul Concurenţei. Un astfel de demers presupune o muncă laborioasă şi o bună cunoaştere a domeniilor în care societăţile implicate îşi desfăşoară activitatea. Mai mult, atunci când fuziunea nu se realizează intra-grup, provocările sporesc: fiecare entitate încearcă, în mod firesc, să îşi prezerve interesele şi să îşi impună viziunea, au loc negocieri, trebuie regândite structuri organizatorice şi mecanisme decizionale care să convină ambelor părţi”, a declarat Anca Danilescu, Avocat asociat senior ZRP.
Pe parcursul procesului de fuziune, asistenţa juridică a fost asigurată de echipa ZRP, coordonată de Anca Danilescu, avocat asociat senior. Principalii avocaţi care au acordat asistenţă în cadrul operaţiunii sunt Elena Iacob – avocat colaborator coordonator, şi Iuliana Negoiţă – avocat colaborator senior.
ZRP are o echipă de 41 de avocaţi, dintre care şase asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), şi Antoniu Obancia (asociat).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro