Concurenţa monitorizează iar petroliştii, să vadă dacă preţurile reflectă ieftinirea ţiţeiului
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa distribuţiei de carburanţi şi va verifica în ce măsură companiile petroliere au redus preţurile la benzină şi motorină în contextul în care preţul barilului a scăzut în ultimul an la jumătate, ajungând la circa 50 de dolari.
De altfel, la sfârşitul anului 2011 autoritatea de concurenţă a aplicat cea mai mare amendă din istoria Concurenţei chiar acestui sector, când şase companii petroliere au primit o amendă de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro).
"Urmărim evoluţia pieţei şi vrem să vedem cât de repede şi în ce măsură reducerile substanţiale ale preţului barilului se vor resimţi în preţul la pompă. Mai monitorizăm câteva săptămâni, să se aşeze lucrurile şi apoi vom şti dacă este cazul să intervenim. Urmărim datele Eurostat, preţurile la noi, cu şi fără taxe, şi preţurile în restul Uniunii Europene", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
El spune că există o anumită "lentoare" în transmiterea reducerilor preţurilor materiei prime în preţul de vânzare al carburanţilor.
"S-au anunţat reduceri de preţ, vreau să le văd. Vom monitoriza, să vedem dacă, într-adevăr, a scăzut preţul şi ne vom uita cum se raportează acesta la reducerea preţului materiei prime şi cum arată comparativ cu preţurile din alte ţări din UE", a precizat Chiriţoiu.
De asemenea, pentru a stimula concurenţa la nivelul comercializării carburanţilor, Consiliul Concurenţei vrea să găsească modalităţi prin care ar putea fi simplificată birocraţia din procesul de înfiinţare a unei benzinării.
"În ultima perioadă au intrat pe piaţa românească noi companii care îşi deschid benzinarii, iar unele dintre cele deja prezente îşi extind reţelele. Aparent, e greu să înfiinţezi benzinării în România, e multă birocraţie şi de aceea încercăm să găsim variante pentru a simplifica acest proces", afirmă Chiriţoiu.
La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere cu amendă de circa 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că cele şase companii au încălcat atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene prin stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium.
OMV Petrom (care la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) a primit o amendă de 366,5 milioane de lei. OMV Petrom Marketing (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) a fost amendată cu 137,2 milioane de lei, în timp ce Rompetrol Downstream a primit o amendă de 159,5 milioane de lei. Lukoil România a fost amendată cu 136,8 milioane de lei, MOL Petroleum Products cu 80,2 milioane de lei, iar ENI Romania cu 11,1 milioane de lei.
Petroliştii au contestat în instanţă amenzile, însă autoritatea de concurenţă a câştigat irevocabil procesele cu trei companii. Astfel, până în prezent, instanţa a soluţionat irevocabil trei din cele şase procese cu companiile petroliere aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În perioada următoare sunt aşteptate soluţionările în cazul recursurilor formulate de OMV Petrom, OMV Petrom Marketing şi Lukoil.
Săptămâna trecută, OMV Petrom a anunţat că nivelul cotaţiilor internaţionale la benzină, în funcţie de care compania stabileşte tarifele la pompă, au crescut mult în acest an, deşi ţiţeiul s-a ieftinit, iar în România taxele reprezintă 50% din preţul final.
Compania nota, totodată, că a redus preţurile cu 40 de bani în ultimele săptămâni.
"Preţurile la pompă reflectă cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină. Cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină sunt influenţate de cotaţiile la ţiţei dar şi de alte elemente, prin urmare pot avea, pe termen scurt, evoluţii divergente faţă de cotaţiile la ţiţei. Acest lucru s-a întâmplat inclusiv în prima parte a acestui an, când cotaţiile internaţionale pentru benzină au crescut semnificativ", au declarat atunci pentru MEDIAFAX reprezentanţii OMV Petrom.
Compania amintea că în preţurile la pompă componenta produs, care reflectă cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină, reprezintă numai jumătate, restul fiind reprezentat de taxe.
"Compania a reflectat evoluţiile cotaţiilor la benzină şi motorină într-o manieră moderată, evitând astel transferarea integrală a volatilităţii acestor cotaţii. Prin urmare, compania a operat scăderi successive de preţuri care numai în ultimele 3-4 săptămâni au reprezentat cumulat circa 40 de bani", spun oficialii Petrom.
În primele şase luni, preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut la 57,09 dolari/baril, cu 47% mai mic comparativ cu perioada similară a anului precendent, iar preţul mediu realizat la ţiţei s-a situat la 49,51 dolari/baril, comparativ cu 96,24 dolari/baril în primul semestru al anului trecut.
Cele mai mari companii de pe piaţa locală, în funcţie de dimensiunea reţelelor de benzinării, sunt, în ordine, OMV Petrom, KMG International (Rompetrol), Lukoil şi MOL.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro