Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii din industria media cu amenzi în total de 3,2 milioane de euro
Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii din industria media cu amenzi totalizând 3,2 milioane de euro pentru că au participat la o înţelegere având ca obiect eliminarea agenţiilor concurente de pe piaţa comercializării serviciilor de comunicare prin media.
Cele 11 companii implicate şi sancţionate sunt: Brand Programming Network S.A.: 280.296 lei (62.500 euro), B.V. McCann-Erickson S.R.L.: 3.218.755 lei (717.719 euro), GroupM Media Operations S.R.L.: 230.011 lei (51.288 euro), Initiative Media S.A.: 2.498.443 lei (557.104 euro), Mediacom Romania S.R.L.: 1.328.727 lei (296.280 euro), Mediaedgecia Romania S.R.L.: 967.226 lei (215.672 euro), Mindshare Media S.R.L.: 949.672 lei (211.758 euro), Opti Media S.R.L.: 599.636 lei (133.707 euro), Starcom Mediavest Group S.R.L.: 1.849.843 lei (412.479 euro), United Media Services S.R.L.: 498.748 lei (111.211 euro), Zenith Media Communications S.R.L.: 2.146.199 lei (478.560 euro).
"Acţiunile comune, prin care companii concurente îşi coordonează comportamentul comercial, constituie o încălcare a regulilor de concurenţă. Consiliul Concurenţei a ţinut cont, însă, de demersurile companiilor de a realiza şi promova un set de principii care să asigure transparenţa şi profesionalismul în piaţa media. Considerăm că existenţa unor norme de autoreglementare a profesiei, adaptate la cerinţele specifice pieţei, sunt bine venite în măsura în care contribuie la crearea unui mediu echitabil pentru toţi actorii din piaţă" a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, Consiliul Concurenţei colaborează cu companiile din domeniu, respectiv cu asociatia de profil, Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România, pentru a elabora un set de principii care să asigure transparenţa şi profesionalismul pe această piaţă, astfel încât clienţii să poată beneficia de cea mai bună ofertă din punct de vedere al calităţii serviciilor şi preţul acestora.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro