Construcţia magistralei 6 metrou, spre Otopeni, finanţată şi din vânzare de certificate emisii

Autor: Ovidiu Bărbulescu Postat la 29 aprilie 2015 73 afişări

Guvernul a modificat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care permite vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, atribuite României la nivelul Uniunii Europene, în vederea finanţării lucrărilor la magistrala 6 de metrou, care va face legătura cu aeroportul Henri Coandă.

Executivul a modificat în acest sens OU 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.

Actul normativ a fost introdus suplimentar pe agenda şedinţei de Guvern, la solicitarea Ministerului Transporturilor, sub formă de ordonanţă de urgenţă.

Surse oficiale au precizat pentru MEDIAFAX că, la solicitarea premierului Ponta, actul a fost adoptat ca proiect de lege şi transmis Parlamentului în procedură de urgenţă spre dezbatere.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, sume din vânzarea certificatelor vor fi alocate şi pentru lucrările la magistrala spre Străuleşti.

Astfel, pentru proiectul "Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni" se alocă 38,525 milioane de lei, iar pentru linia către Străuleşti se alocă 150 milioane de lei.

Executivul arată că lucrările la linia de metrou către Străuleşti nu mai primiseră finanţare pentru anul 2015 şi, din acest motiv, au fost oprite.

Proiectul “Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni” este o cerinţă impusă de UEFA României, în vederea găzdurii unor partide de la Campionatul European de Fotbal 2020.

Potrivit studiului de fezabilitate, punerea în funcţiune a linie de metru către Drumul Taberei va reduce traficul cu autoturismul personal cu circa 2%, aproximativ 822.000 de vehicule anual.

În cazul proiectului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni”, studiul de fezabilitate arată că punerea sa în funcţiune ar conduce la reducerea traficului cu autoturismul personal cu peste 4 milioane de vehicule anual.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
CERTIFICATE,
METROU
/actualitate/constructia-magistralei-6-metrou-spre-otopeni-finantata-si-din-vanzare-de-certificate-emisii-14178071
14178071
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.