Psihologul Lavinia Ţânculescu, doctor în psihlogia muncii şi organizaţională, observă că pentru a ne face izolarea mai uşoară vin în ajutorul nostru instituţii culturale de toate felurile, teatre, opere, operete, muzee, din toată lumea, care au deschis spaţii virtuale ce pot fi accesate gratuit, totuşi, dacă „omul nu este învăţat să acceseze în viaţa de zi cu zi resursele acestea culturale, nu o să facă acest lucru nici în vremuri de restrişte, aşa cum se întâmplă acum. Marea problemă este că noi nu suntem învăţaţi să stăm singuri sau să ne facem un program pentru noi”. Ea sesizează că majoritatea angajaţilor din România au avut tendinţa de a se concentra mai mult pe muncă şi mai puţin pe propriile nevoi. „Din păcate, omul contemporan urban este foarte profesional, foarte angajat în viaţa profesională şi foarte puţin angajat în viaţa lui individuală.”

A observat în situaţia celor mai mulţi dintre angajaţi o întrepătrundere între viaţa personală şi viaţa de familie, însă Lavinia Ţânculescu spune că ar trebui alocată atenţie şi vieţii individului cu sine însuşi: „Mulţi confundă viaţa personală cu viaţa de familie – familia restrânsă, formată din soţ, soţie, copii – sau extinsă – părinţi, fraţi, surori – dar ar trebuie să existe o parte ocupată şi cu grija pentru noi înşine. Am soţ, copil, ce pot să fac pentru mine? Mă duc la cosmetică şi atât? Nu, citesc ceva, îmi ocup programul cu ceva ce voiam să fac.”

Ea consideră că perioada aceasta poate fi interpretată şi ca o chemare spre lucruri făcute manual, spre lucrurile făcute concret, fie că gătim mai mult sau că facem curăţenie; chiar şi cei care se deplasează în continuare la birou pot vorbi despre lucruri pe care nu le făceau înainte – igienizare, dezinfectare, lucruri care ţin de o rutină pe care nu o aveau.

Principalul mesaj pe care îl transmite celor care îşi doresc ca izolarea să fie mai uşoară este: „Gândiţi-vă la voi înşivă şi la ce v-ar plăcea să faceţi şi nu aţi avut timp până acum (în situaţia în care aveţi veniturile asigurate). Într-un concediu pe care l-aţi petrece singuri, ce aţi face?”. De altfel, ea sesizează că acesta poate fi unul dintre lucrurile cel mai dificil de realizat. „Când stai cu tine însuţi, te confrunţi cu diverse lucruri, inclusiv cu umbra ta, de care nu eşti conştient, pe care nu o accepţi. Ne este greu fiindcă nu reuşim să fim bine cu noi înşine şi apoi nu stăm bine nici cu aspectul spiritual, e foarte dificil pentru omul contemporan - noi am pierdut legătura cu firescul, iar firescul acesta este”. Apoi, ea întreabă retoric cum ar sta lucrurile dacă nu am avea nici curent sau conexiuni la internet. „Una dintre situaţiile pe care omul contemporan le accesează este intrarea în legătura cu semenii - comunicarea permanentă, a sta împreună, dar dacă ai sta doar tu cu tine sau să fii, Doamne fereşte, izolat într-un pat de campanie, suspect de COVID-19, fără acces la internet etc, - la ce te gândeşti, la nimic, ce faci tu două săptămâni, nimic? E alarmant fiindcă noi nu avem cu noi înşine o viaţă a noastră. Acum începem să o avem - nici măcar să o redescoperim - începem să o creăm. S-ar putea să fie greu, pentru unii că unii dintre ei nici nu se plac.”