Crescătorii de porci au pierdut 20 milioane de euro în ultimele două luni din cauza importurilor

Autor: Liviu Iancu Postat la 29 octombrie 2014 68 afişări

Crescătorii de porci au fost nevoiţi să scadă preţurile cu peste 25% în ultimele două luni, pierzând 20 de milioane de euro, după ce pe piaţa românească a intrat carne la preţuri mici practicate de producători europeni care au pierdut contractele cu piaţa rusă, potrivit federaţiei Pro Agro.

"Preţul cărnii de porc la producătorii românui a scăzut drastic în ultimele două luni, din cauza preţurilor de dumping practicate de producătorii europeni care au pierdut contractele cu piaţa rusă, în urma embargoului. Din pacate, aceste scăderi de preţuri nu se regăsesc şi pe rafturile magazinelor", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.

Acesta a explicat că cele mai mari cantităţi de carne provin de la firme din Olanda şi Polonia.

El a afirmat că din acest motiv, producătorii de carne de porc au acumulat, în ultimele două luni, pierderi "uriaşe". Patronatele din domeniu estimează că aceste pierderi au ajuns depăşit 20 de milioane de euro.

"Perspectiva este ca producătorii să ajungă la pierderi de peste 100 de milioane de euro în şase luni", a mai spus Jurconi.

Costin Bădilă, directorul general al unei ferme cu aproape 25.000 de porci, spune că în ultimele două luni producărorii români au ajuns să vândă carcasa de porc cu 6-6,2 lei kilogramul, după ce în august preţul unui kilogram era de 7,5-8 lei.

Acesta a arătat că, în schimb, carnea din import ajunge pe piaţa românească la preţuri mult mai mici, de 5,2-5,4 lei kilogramul de carcasă.

"Efectele vor fi pe termen scurt o lipsă de venituri pentru producători, iar pe termen lung aceştia vor începe să taie din scroafe pentru a reduce efectivele de animale. Multe ferme vor ajunge să aibă probleme", a mai spus el.

Printr-o situaţie similară trec şi producătorii de carne de pui sau de lactate.

Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia, a declarat recent pentru MEDIAFAX că în a doua parte a anului există o mare presiune pe scăderea preţurilor la carnea de pui, care se suprapune şi pe criza din Ucraina şi faptul că multă carne care mergea în Rusia ajunge şi la noi.

"Asistăm la un fenomen relativ nou, se fac foarte multe importuri de carne de pui din UE de către firme care se află în insolvenţă şi care nu mai plătesc nimic la buget. Aduc carnea în România fără taxe vamale, o vând cu TVA la comercianţi, dar pentru că sunt în insolvenţă nu mai plătesc nimic statului", a explicat el.

Şi vânzările de lactate produse în România au scăzut în septembrie şi octombrie cu 25% faţă de perioada similară din 2013, pe piaţă intrând, după embargoul impus de Rusia, cantităţi mari de lactate produse în UE, potrivit patronatului APRIL.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CARNE PORC,
CRIZĂ,
/actualitate/crescatorii-de-porci-au-pierdut-20-milioane-de-euro-in-ultimele-doua-luni-din-cauza-importurilor-13477340
13477340
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.