“No one checks-in and checks-out as a programmer. Meseria de programator îţi mănâncă tot timpul.” Vorbele spuse cu un accent american perfect din gura lui Alexandru Petrescu nu trădează un discurs motivaŢional dobândit la vreo Şcoală de leadership. În 1992, la vârsta de 8 ani, emigra alături de familia sa în SUA, iar în toamna anului 2014 se întorcea pentru prima dată la Bucureşti, în postura de Software Engineer Lead la Facebook.

Într-o sală cu peste 200 de tineri programatori din mai multe ţări prezenţi în luna octombrie la Droidcon Bucureşti, unul dintre cele mai importante evenimente pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru platforma mobilă Android, Petrescu împărtăşeşte câteva dintre ideile care l-au ajutat să ajungă să lucreze la cea mai mare reţea socială din lume.

„Lumea are nevoie acum de «problem-solveri». Şcoala e importantă, dar trebuie să faci mai mult de atât. Dacă ai învăţat la Stanford ai şanse mai mari să fii chemat la un interviu, dar nu ai garanţia că vei fi angajat“, spune românul într-un interviu acordat la finalul prezentării.

Alexandru Petrescu a copilărit cu sora sa în apropierea Bucureştiului până la vârsta de 8 ani. Tatăl său, inginer agronom, a decis în 1990 să emigreze, sătul de „politica de rotire de cadre“ a vechiului regim. Ajuns în Arizona alături de soţia sa şi cei doi copii, tatăl lui Alexandru a încercat să se angajeze. „A intrat în primul restaurant mai dichisit şi a început să vorbească cu unul dintre bucătari în limba franceză. L-au angajat imediat“, povesteşte Alexandru.

Trei ani şi câteva joburi mai târziu, tatăl lui Alexandru a cheltuit 300 de dolari pentru un calculator pe care i l-a făcut cadou fiului său. „A fost primul contact pe care l-am avut cu un calculator şi atunci am început să învăţ programare pe cont propriu. Mai târziu, tatăl meu a cumpărat pe credit un calculator de 2.000 de dolari. Era o sumă uriaşă chiar şi pentru Statele Unite. I-a luat ani să plătească ratele, dar a fost cel mai de preţ cadou pe care l-am primit în viaţa mea“, îşi aminteşte Alexandru.

Ce a urmat pentru românul devenit adolescent între timp pare desprins din capitolul de poveşti clasice din Silicon Valley: a intrat la facultate, din care s-a retras înainte de a o termina (la fel ca şi Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook) şi a început să dezvolte proiecte proprii, înfiinţând diverse start-up-uri. Între timp a lucrat pe poziţia de consultant în publicitate pentru a se întreţine.

Una dintre firmele pe care le-a înfiinţat a fost Urban Pixels, un start-up din New York care a realizat „Can i Stream It?“, o aplicaţie de căutare a filmelor şi clipurilor care sunt disponibile pentru vizualizarea online contra cost. Aplicaţia a fost folosită de peste 4 milioane de utilizatori de platforme mobile, atât pe Android, cât şi pe iOS, conform lui Alexandru Petrescu.Cel mai important pas din cariera lui Alexandru a venit în 2013, când s-a programat pentru un interviu la Facebook.

„Oamenii de acolo pun foarte mare accent pe ceea ce ştii să faci. De aceea, faptul că nu am terminat facultatea nu a contat foarte mult. Oamenii obişnuiţi cu programarea încă de mici au un avantaj foarte mare, pentru că sunt obişnuiţi să găsească soluţii acolo unde alţii abandonează“, spune românul.

La Facebook, Petrescu lucrează la îmbunătăţirea performanţelor şi eficienţei traficului de date ale aplicaţiei reţelei sociale pentru Android.Pe Zuckerberg, Alexandru l-a întâlnit la un hackathon, genul de evenimente pe care Facebook le organizează pe o perioadă de câteva zile, în cadrul cărora se încearcă dezvoltarea unor aplicaţii noi, indiferent de aria de utilizare. „L-am văzut o singură dată acolo, este în general o persoană foarte ocupată. El lucrează în Menlo Park, eu în birourile din Seattle“, spune Petrescu, fără să dea prea multe detalii despre şeful său.

Partea care i-a plăcut cel mai mult lui Alexandru la noul loc de muncă a fost că nu există şefi. „Toată lumea lucrează după un proiect, există câţiva coordonatori pentru programe mai complexe, dar în principiu toată lumea ştie ce are de făcut. Nu există un şef care să te preseze să-ţi termini sarcinile de serviciu. Acesta este stilul pe care l-a impus Mark Zuckerberg“, spune Petrescu.

Găsirea oamenilor potriviţi pentru jobul potrivit pare să fie marea problemă a dezvoltatorilor din IT în ultimii ani. La nivel european, spune Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles, există un deficit de 300.000 de joburi neacoperite, care ar putea urca la 500.000 până la finalul lui 2015, iar antreprenorii din SUA par să se confrunte cu aceeaşi problemă. „Există multe joburi neacoperite care au nevoie de specialişti“, susţine Petrescu. Cât despre colegii români de la Facebook, Alexandru estimează că sunt „câteva sute“, dar nu poate spune foarte precis pentru că sunt împrăştiaţi în toate birourile companiei. „Am întâlnit foarte mulţi colegi români în birourile din Seattle sau Londra“.

Care este cea mai mare provocare când lucrezi la o companie cu aproape un miliard şi jumătate de utilizatori? Interconectarea, spune Petrescu. Dezvoltatorul român se alătură ideii conform căreia limbajele de programare vor deveni în viitorul apropiat la fel de uzuale ca orele de matematică, însă ceea ce vor fi nevoiţi să facă programatorii viitorului e să-i aducă şi mai aproape unii de alţii pe utilizatorii de aplicaţii.

Ce sfaturi ar putea da studenţilor români? În primul rând oamenii care lucrează la Facebook fac lucruri în afara şcolii, iar programatorii cu adevărat pasionaţi încep să înveţe limbaje de codare cu mult timp înainte de a merge la facultate. „Dacă te concentrezi timp de patru ani doar pe programa şcolară o să pierzi foarte multe lucruri care se schimbă în jurul tău, mai ales în această industrie extrem de dinamică. Acum 5 ani făceam programe în Flash. După aceea, a apărut iPhone şi Flash-ul a dispărut. Este foarte important să ţii pasul cu schimbările din piaţă“, argumentează Petrescu.

Cum sunt dezvoltatorii

români şi ce le lipseşte să dezvolte o aplicaţie care să fie folosită cel puţin la nivel regional? „Acum zece ani nu ştiam că sunt programatori buni în România, dar acum a devenit un stereotip“, spune Petrescu, remarcând totdată că spiritul antreprenorial local nu se dovedeşte foarte pragmatic. „Probabil cea mai mare problemă este că există prea mulţi antreprenori de un dolar, fiecare încearcă să facă ceva de unul singur, în loc să se asocieze şi să-şi delimiteze fiecare sarcinile. Cred că există totuşi potenţial foarte mare pentru programatorii români, nu doar ca locuri de muncă  în marile companii, dar şi ca dezvoltare de firme proprii“.