UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINŢĂ ŞI REUNIUNILE INTERNAŢIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos şi la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ şi se referă la o trăsătură pe care naţiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice şi să participe la viaţa politică, se arată într-o analiză realizată de publicaţia Der Spiegel.

Termenul este folosit şi la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalităţi cu averi mari şi foarte mari, de la preşedintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul preşedinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuţia inegală a oportunităţilor„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în guverne.

Nu este necesar, desigur, să participi la o conferinţă la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că ţările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică şi socială liberală occidentală părea că se află într-un marş triumfal de neoprit. Comunismul se prăbuşise. Politicienii de pretutindeni lăudau pieţele dereglementate, iar specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama invoca sfârşitul unei ere.

Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, aşa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

Economia americană nu creşte nici la jumătate faţă de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească maşinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, aşa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerţul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piaţa americană a obligaţiunilor şi piaţa petrolului şi până la obligaţiunile mult încercatei Grecii.

Politicienii şi liderii din afaceri cer noi iniţiative de creştere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munţi de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

Băncile centrale rămân şi ele fără muniţie. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero şi au cheltuit sute de miliarde pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriaşe de bani pompate în sistemul financiar nu îşi fac loc în economie.

În Japonia, Europa şi Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, preţurile explodează pe pieţele de acţiuni, obligaţiuni şi imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini şi nu de creşterea economică durabilă.

Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul naţiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiţionale de economisire aproape nu aduc câştiguri, clasele bogate, formate din cei care îşi pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid faţă de anul anterior.

Datele ilustrează o disfuncţie periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale şi companiile de investiţii erau folosite pentru ca economiile cetăţenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare şi noi locuri de muncă. În prezent, aceste entităţi organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost şi ea afectată. În ultimii ani, mulţi membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată şi instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcţionează.

Nu este de mirare că oamenii nu mai înţeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condiţiile economice din Germania sunt echitabile şi aproape 90% simt că decalajul dintre bogaţi şi săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

În aceste condiţii, criza capitalismului s-a transformat într-una a democraţiei. Mulţi consideră că ţările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-şi asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.