Într-un moment în care pare că direcţia europeană a României este pusă sub semnul întrebării, cred că este util să privim cu atenţie ce a însemnat, cu adevărat, proiectul european pentru ţara noastră. Iar dacă vrem să înţelegem ce impact a avut aderarea la Uniunea Europeană asupra României, e suficient să privim datele, aşa cum o fac economiştii. Cifrele nu mint, nu exagerează, nu manipulează şi nu pot fi ignorate.

Să începem cu fondurile europene, mai exact cu imaginea completă a fluxurilor financiare dintre România şi UE. De la aderare şi până în prezent, România a atras fonduri europene în valoare de 97,9 miliarde de euro. Aproape 100 de miliarde de euro. În aceeaşi perioadă, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene a fost de aproximativ 32 de miliarde de euro. Calculul este simplu, iar rezultatul este impresionant: România a beneficiat de intrări nete de fonduri europene în valoare de 65,9 miliarde de euro în intervalul 2007 - octombrie 2024. Pentru context, întreg PIB-ul României în 2005 era de aproximativ 80 miliarde de euro.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare euro contribuit la bugetul Uniunii, România a primit înapoi peste 3 euro. Nu ai nevoie de un doctorat în finanţe ca să realizezi că este o afacere extrem de bună. Iar termenul „afacere” nu reuşeşte să descrie pe deplin relaţia României cu Uniunea Europeană, care înseamnă mult mai mult decât bani. Dar, rămânând la partea financiară, putem afirma fără ezitare că România a beneficiat de o sursă extrem de importantă de capital şi o şansă unică de a recupera decalajele istorice faţă de Europa Occidentală. Şi a recuperat, în mare parte mulţumită Uniunii Europene.

Infograficul de mai jos arată clar că fondurile europene au continuat să vină constant de-a lungul timpului, finanţându-ne atât consumul, cât şi investiţiile. Iar partea care nu se vede în cifre este că aceşti bani au venit, de multe ori, doar la pachet cu reforme, de care România avea şi încă are atât de mare nevoie. Deci am avut de câştigat pe două părţi.

Fondurile europene au fost esenţiale pentru modernizarea României, contribuind la dezvoltarea infrastructurii, agriculturii, educaţiei şi sănătăţii, ceea ce a îmbunătăţit mobilitatea, competitivitatea şi calitatea vieţii. Ele au sprijinit investiţiile şi implicit crearea de locuri de muncă, reducerea şomajului şi stimularea iniţiativelor antreprenoriale, susţinând economia locală.

Astfel, România a înregistrat o convergenţă reală accelerată a nivelului PIB pe locuitor către nivelurile înregistrate în Uniunea Europeană, de la aproximativ 39% din media UE în 2006, la 79% în anul 2023, şi puţin peste 80% în prezent: un progres fantastic. Chiar dacă inegalităţile regionale şi diferenţele economice între judeţe complică poza, realitatea este că simţim cu toţii convergenţa în viaţa de zi cu zi.

Este trist că, deşi în ultimele două decenii PIB-ul şi salariul mediu au crescut de şase ori (în euro), iar nivelul de trai şi speranţa de viaţă au crescut semnificativ, în loc să căutăm să mergem pe aceeaşi cale de succes, şi să contribuim şi noi la crearea unei Europe chiar mai bune, noi cochetăm cu Estul, cu modele autoritare ce nu aduc nici prosperitate, nici libertate şi, cu siguranţă, nu o viaţă mai bună copiilor noştri. Este regretabil că, în cel mai prosper moment din istoria României, percepţia este că „nu merge”. Este de neînţeles cum, în sectoare precum cel agricol, care au beneficiat atât de mult, oamenii întorc spatele Vestului. Este chiar ciudat, şi trist, că agricultori cu tractoare de sute de mii de euro, cumpărate pe bani europeni, şi milioane de euro în subvenţii agricole primite, ne spun că Europa nu este bună.

Astăzi, din punct de vedere economic şi al standardului de viaţă, suntem mai aproape de Vest decât am fost vreodată în istorie. Iar direcţia este clară: decalajele se reduc. România devine tot mai bine integrată în Europa, în piaţa muncii, în lanţurile de aprovizionare, în multe altele. Peste 70% din comerţul României este cu statele membre ale Uniunii Europene. Românul mediu câştigă peste 1000 de euro în prezent. Nu s-a trăit niciodată în comunism atât de bine cum se trăieşte în UE. Din statele comuniste am văzut oamenii fugind, uneori riscându-şi viaţa încercând să treacă Dunărea înot pentru a ajunge în Vest, dar invers nu prea.

Un mesaj trebuie transmis clar: convergenţa nu este un drum cu sens unic, este un drum cu două sensuri deci poate merge şi înapoi. Grecia este un exemplu bun. De la 86,7% în 1995, la 67,3% în 2023. De ce nu învăţăm din experienţele altor ţări?

Însă aderarea la Uniunea Europeană a fost mai mult decât despre bani: a fost şi este un catalizator pentru România, o garanţie pentru investitori, un club destul de select, ce oferă acces la o piaţă comună extinsă, ce creşte credibilitatea, crescând comerţul şi investiţiile. Standardele europene, reformele structurale cerute de Comisie şi întărirea instituţiilor democratice au fost fundamentale pentru acest progres.

Dacă fondurile europene reprezintă resurse financiare nerambursabile din surse publice, investiţiile străine directe (ISD) sunt investiţii private realizate de companii străine. Acestea impulsionează major economia prin crearea de locuri de muncă, transfer de know-how şi modernizarea unor sectoare economice. Practic, ele aduc capital, expertiză şi stabilitate în sectorul privat. Dacă fondurile europene au modernizat infrastructura, educaţia şi agricultura, atunci ISD-urile pot fi privite ca motorul care a dezvoltat industria, tehnologia şi serviciile.

Am arătat recent că, la finalul anului 2023, soldul investiţiilor străine directe (ISD) în România a depăşit 118 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 36,4% din PIB, evidenţiind avantajele unei economii deschise şi conectate la piaţa globală. Cele mai recente date, din toamna acestui an, indică o valoare chiar mai mare, de 123 miliarde de euro, o triplare faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 2007.

Însă, aşa cum vin, capitalurile pot şi pleca; ele curg acolo unde sunt cel mai bine primite. Politicile anti-piaţă şi pro-intervenţionism duc fix la acest rezultat.

Aproximativ 1,1 milioane de români lucrau pentru companii cu capital străin la finalul anului 2023, reprezentând mai mult de un sfert din totalul salariaţilor din companiile nefinanciare. Iar numărul real este şi mai mare, dacă îi includem şi pe cei care lucrează pe bază de contracte de colaborare şi pe cei care lucrează în companii cu capital mixt, parţial românesc şi parţial străin. În plus, colegul meu, Csaba Bálint, Membru al Consiliului de administraţie al BNR, a remarcat bine că integrarea europeană a permis ca forţa de muncă românească să fie de aproape trei ori mai productivă astăzi decât la începutul acestui secol.

Fondurile europene şi investiţiile străine directe (ISD) au transformat România într-un hub economic tot mai conectat la pieţele globale. Tot ele au permis asigurarea unei stabilităţi relative a cursului valutar şi au schimbat percepţia despre ţara noastră pe pieţele externe. Pieţele ne-au tolerat indisciplina fiscală tocmai pentru că statutul de membru al Uniunii Europene ne face mai atractivi în ochii investitorilor şi aduce credibilitate. Însă deciziile politice pot avea costuri economice, iar stabilitatea financiară nu este un dat – ea trebuie menţinută.

Despre principii şi valori.

Cel mai mare câştig al apartenenţei la Uniunea Europeană este, fără îndoială, libertatea. Libertatea de a alege. Libertatea de a călători fără bariere. De a studia oriunde în Europa. De a lucra sau de a începe o afacere în orice stat membru. Libertatea de a avea acces la oportunităţi care, acum 30 de ani, păreau imposibile pentru părinţii noştri. De 35 de ani românii aleg Vestul pentru a merge la muncă, pentru vacanţe, pentru studii - nu Estul, şi cu siguranţă nu Nord-Estul. Oare de ce?

Apartenenţa la UE înseamnă drepturi, dar şi obligaţii. Drepturi care ne protejează ca cetăţeni, consumatori sau angajaţi. Şi obligaţia de a respecta regulile Uniunii, fiscale şi nu numai. Standardele europene au contribuit la consolidarea instituţiilor democratice şi la întărirea statului de drept, ar fi fost mult mai rău altfel.

Cei care consideră apartenenţa la Uniunea Europeană o „povară” ar trebui să-şi imagineze cum ar fi fost să „stăm pe margine”, să lâncezim la confluenţa dintre Rusia şi Europa. Totuşi, nu este nevoie de un exerciţiu de imaginaţie prea complicat. Este suficient să privim către ţări precum Belarus sau Ucraina, care nu au vrut sau nu au putut urma calea europeană. Integrarea în UE reprezintă împlinirea visului paşoptist: o Românie modernă, liberă şi europeană.

Nu totul este perfect cu UE. Uniunea Europeană are problemele ei, iar multe lucruri pot şi trebuie îmbunătăţite. Că vorbim de birocraţie, taxare, politici de imigraţie sau mediu, este clar că mai sunt multe de rezolvat şi la Bruxelles - o spun votanţii, nu eu. Dar să fim clari: este indubitabil cea mai bună opţiune pentru România. Ştim prea bine ce a însemnat comunismul, este dureros că uităm atât de repede. Şi ştim care a fost preţul plătit pentru libertate în 1989, pentru o Românie modernă, pentru ca noi, astăzi, să avem luxul de a alege.

România trebuie să meargă înainte pe calea europeană, spre mai bine, nu înapoi, spre umbrele urâte ale trecutului.

Acest articol a fost publicat iniţial pe platforma Comunitatea Liberală 1848.

Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administraţie al BNR.

Opinia prezentă îi aparţine autorului şi nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale a României.