Criza accesibilităţii locuinţelor capătă proporţii globale
Criza accesibilităţii locuinţelor cu care se confruntă tinerii americani de un deceniu a cuprins în prezent multe oraşe mari din Europa şi alte regiuni. Factorii comuni: o cerere în creştere şi dezvoltări insuficiente, care fac ca chiriile şi preţurile de vânzare să urce mai rapid decât salariile, scrie The Wall Street Journal.
Criza accesibilităţii locuinţelor cu care se confruntă tinerii americani de un deceniu a cuprins în prezent multe oraşe mari din Europa şi alte regiuni. Factorii comuni: o cerere în creştere şi dezvoltări insuficiente, care fac ca chiriile şi preţurile de vânzare să urce mai rapid decât salariile, scrie The Wall Street Journal.
La nivel mondial, locuinţele sunt acum mai puţin accesibile decât erau în perioada de dinaintea crizei rezidenţiale din 2008, relevă date ale Fondului Monetar Internaţional.
Acest lucru erodează nivelul de trai al muncitorilor cu venituri scăzute şi medii, intensificând inegalitatea de avuţie şi alimentând tensiunile politice.
Irlanda are acum cele mai scumpe locuinţe. Unele dintre cele mai dramatice scumpiri ale chiriilor au avut loc în Europa centrală şi de est. În Ungaria şi Lituania, chiriile au crescut cu peste 60% în perioada 2015-2023. Iar în fiecare din ţările respective, preţurile locuinţelor au consemnat mai mult de o dublare în perioada menţionată.
Estonia a înregistrat cea mai puternică creştere a chiriilor, cât şi a preţurilor locuinţelor din rândul ţărilor europene în decurs de 10 ani până în 2022.
În decurs de 50 de ani până în 2021, ţările cu cele mai dramatice creşteri ale preţurilor locuinţelor la nivel mondial sunt Noua Zeelandă, Marea Britanie, Canada, Australia şi Irlanda.
Politicienii din Canada, UK, Australia, Germania şi Coreea de Sud încearcă să dea impuls construcţiilor de locuinţe prin relaxarea reglementărilor din domeniu, însă guvernele naţionale sunt constrânse de legi care favorizează proprietarii existenţi în detrimentul chiriaşilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro