Criza gazelor împinge ţările europene să se întoarcă la cărbune
În faţa celei mai mari crize energetice din decenii, ţările europene îşi cresc consumul de cărbune, unele, ca Germania, Austria şi Olanda, repornind vechi termocentrale.
Însă şi pe această piaţă sunt aşteptate să apară penurii.
În Germania, o termocentrală închisă din Saxonia Inferioară a primit autorizaţie de urgenţă pentru funcţionare până în luna aprilie, în condiţiile în care dezbaterile cu privire la capacitatea celei mai mari economii europene de a face faţă întreruperii livrărilor de gaze ruseşti sunt din ce în ce mai aprinse, relatează The Guardian.
Decizia a fost descrisă de ministrul german al economiei Robert Habeck drept un rău necesar, acesta recunoscând că mişcarea reprezintă un pas înapoi considerabil în ceea ce priveşte eforturile ţării de combatere a crizei climatice.
Între timp, Polonia a anunţat că 11 nave încărcate cu cărbune se îndreaptă către teritoriul său, notează Warsaw Voice.
„Polonia e în siguranţă, va avea cărbune în sezonul de toamnă şi iarnă“, a anunţat CEO-ul PGE, Wojciech Dabrowski. „Chiar acum 11 nave cu cărbune se îndreaptă către noi“. PGE este cel mai mare producător de electricitate din Polonia.
Cărbunele va fi importat din diverse direcţii, în principal din America de Sud. PGE Paliwa şi Weglokoks au fost obligate de premierul polonez şi să cumpere şi importe 4,5 milioane de tone de cărbune pentru gospodăriile din Polonia până pe 31 octombrie.
Şi totuşi, oferta de cărbune este limitată. Asta pentru că nimeni nu construieşte noi capacităţi, iar pieţele vor rămâne sub presiune din cauza vremii şi coronavirusului, explică Peter O’Connor, analist la Shaw & Partners, pentru CNBC.
Principala problemă este că UE va fi în scurt timp privată de cel mai mare furnizor al său: blocul a impus sancţiuni împotriva cărbunelui rusesc în aprilie, interzicând noi importuri începând cu 10 august, potrivit Politico.
Acest lucru înseamnă că cele 2 milioane de tone de cărbune pe care le va primi de la Rusia în această lună vor reprezenta ultima livrare, arată Alex Thackrah, analist la Argus Media.
La acestea se adaugă probleme logistice serioase.
Indonezia, Africa de Sud şi Columbia sunt furnizori potenţiali, dar ţările UE se vor confrunta probabil cu „preţuri extrem de ridicate“ din cauza tipului de cărbune utilizat la nivelul blocului, potrivit lui Thackrah. Preţurile cărbunelui la hubul API2 din Rotterdam au atins 380 dolari pe tonă săptămâna trecută, deja de peste patru ori mai mari decât în perioada similară din 2021.
UE se va confrunta de asemenea cu o concurenţă strânsă din cauza unor jucători ca India şi Coreea de Sud, care au acorduri existente de furnizare de cărbune cu multe din aceste ţări, potrivit lui Mark Nugent, analist la Braemar.
Criza va fi probabil resimţită cel mai intens de Polonia şi Germania.
Un deficit în Germania ar fi dureros în special pentru industriile oţelului şi produselor chimice. Producţia de energie ar fi de asemenea afectată, dar într-o măsură mai mică. În Polonia, între timp, guvernul este prins într-un scandal politic privitor la eşecul în a creşte rezervele de cărbune ale ţării.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro