CRIZA IMIGRANŢILOR - DPA: Principalele măsuri din pachetul propus de CE pentru gestionarea crizei migranţilor din Europa
Comisia Europeană (CE) a finalizat marţi un nou set de propuneri în vederea gestionării crizei migranţilor din Europa, inclusiv un plan controversat de distribuire a solicitanţilor de azil între statele membre, potrivit unui proiect la care agenţia germană a avut acces, relatează DPA online.
Noul pachet include propuneri în vederea creării unui fond fiduciar, în valoare de 1,8 miliarde de euro (2 milioane de dolari), pentru Africa şi unei liste de ţări din Balcani, plus Turcia, considerate sigure, ai căror cetăţeni nu pot cere azil în Uniunea Europeană (UE).
Măsurile urmează să fie dezvăluite miercuri dimineaţa, la ora locală 9.00 (10.00, ora României), de către preşedintele Comisiei Jean-Claude Juncker, în cadrul discursului despre "starea Uniunii", pe care-l va susţine în Parlamentul European (PE). Unele dintre ele necesită aprobarea Legislativului şi statelor membre UE pentru a intra în vigoare.
Cele 28 de state membre UE se confruntă cu cel mai mare aflux de refugiaţi şi imigranţi de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, iar câteva dintre ele poatră mare parte a acestei poveri.
Comisia a încercat să redistribuie persoanele care se califică pentru protecţie internaţională, astfel încât să fie preluate de către toate statele membre, în spiritul solidarităţii - care este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii.
Însă o primă încercare de a redistribui 40.000 de solicitanţi de azil, care au ajuns deja în Italia şi Grecia, a eşuat, anterior, anul acesta, când guvernele statelor membre au respins un program obligatoriu de redistribuire. În schimb, ele s-au angajat să accepte - în mod voluntar - doar 32.256 de persoane.
Comisia propune acum distribuirea de urgenţă în toate celelalte state membre a altor 120.000 de azilanţi, care au ajuns în Grecia, Ungaria şi Italia. Potrivit acestui plan de cote obligatorii, Germania şi Franţa urmează să accepte cele mai multe persoane - 31.443 şi, respectiv, 24.031, potrivit proiectului.
Spania, Polonia şi Olanda sunt următoarele - cu 14.931, 9.287 şi, respectiv, 7.214 de azilanţi, potrivit acestui sistem obligatoriu de cote, care are la bază criterii ca populaţia, economia, şomajul şi acceptarea în trecut a unor refugiaţi de către statele membre.
Însă dictarea de către Bruxelles a numărului de azilanţi pe care fiecare stat membru să-i primească s-a dovedit un subiect controversat, unii politicieni din unele ţări afirmând că ei ştiu mai bine câtor refugiaţi le pot face statele lor.
În pofida acestui lucru, Comisia urmează să propună miercuri introducerea unui mecanism permanent de distribuire, pe care-l poate activa în cazul unor situaţii viitoare de urgenţă.
Statele membre care nu vor putea accepta solicitanţi de azil în baza acestui plan vor fi obligate, în schimb, să contribuie cu 0.002 din PIB-urile lor la bugetul UE, potrivit proiectului.
Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia urmează să se afle printre ţările care vor lupta împotriva planului. Ele au avertizat săptămâna trecută că un sistem "obligatoru şi permanent de cote ca măsuri de solidaitate ar fi inacceptabil".
Pe de altă parte, se aşteaptă ca alte elemente ale pachetului să întâmpine mai puţină rezistenţă.
Ele includ o listă de "ţări de origine sigure" - pe care se află Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia, care va permite ca cetăţenii acestor ţări să fie expuzaţi rapid, în cazul în care vor solicita azil în UE.
Mii de kosovari au încercat să intre în UE în acest fel în primele trei luni ale lui 2015, depăşindu-i ca număr pe sirieni şi pe afgani în clasamentul primelor trei ţări ai căror cetăţeni au cerut azil în Uniune.
Însă UE a depus eforturi să se asigure că-i ţine la distanţă pe imigranţii "economici", care nu se califică pentru a obţine protecţie internaţională, acordând prioritate persoanelor care fug din calea războiului din ţări ca Siria şi Afganistan.
Obiectivul noului fond destinat Africii este să descurajeze "imigraţia ilegală", prin stabilizarea şi îmbunătăţirea oportunităţilor socio-economice în regiuni ca Sahel, Cornul Africii şi Africa de Nord.
Celelalte măsuri din pachetul Comisiei reglementează expulzarea imigranţilor şi susţinerea refugiaţilor. Între ele se află şi un angajament de a continua cooperarea cu ţări partenere din alte părţi ale lumii.
"Actualul val de migrare nu este un incident punctual, ci începutul unui adevărat exod", a avertizat preşedintele UE Donald Tusk într-un discurs pe care l-a susţinut luni seara. "Ne vom confrunta cu această problemă mulţi ani de-acum înainte", sublinia el.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro