Criza locuinţelor îi împinge pe români să facă tot mai multe compromisuri

Autor: Andreea Tobias Postat la 23 ianuarie 2025 15 afişări

Tot mai mulţi români îşi depăşesc bugetul ca să aibă o casă. 4 din 10 chiriaşi dau mai mulţi bani decât şi-au propus. Doar 19% dintre chiriaşi au găsit casa dorită fără concesii, arată cel mai recent studiu Storia.

Criza locuinţelor îi împinge pe români să facă tot mai multe compromisuri

În 2024, chiriaşii şi cumpărătorii de apartamente au continuat să se confrunte cu aceleaşi tipuri principale de compromisuri ca în 2023, însă ponderea acestora a variat în contextul noilor condiţii de piaţă.

Printre chiriaşi, suplimentarea bugetului a fost cea mai frecventă concesie (41% în 2024, în creştere faţă de 31% în 2023), în timp ce schimbarea zonei de căutare a devenit mai puţin obişnuită (18% în 2024 faţă de 25% în 2023). Procentajul celor care nu au făcut compromisuri şi au găsit locuinţa dorită s-a menţinut relativ stabil (19% în 2024 vs. 20% în 2023). În rândul cumpărătorilor, suplimentarea bugetului a rămas cel mai frecvent compromis (33% în 2024 faţă de 35% în 2023), urmată de schimbarea zonei de căutare (22% în 2024 comparativ cu 19% în 2023). Proporţia celor care au reuşit să achiziţioneze locuinţa dorită fără compromisuri a scăzut uşor, de la 18% în 2023 la 14% în 2024. Aceste cifre evidenţiază o continuitate a priorităţilor, dar şi o adaptare subtilă a comportamentului în funcţie de condiţiile pieţei imobiliare.

În 2024, cei mai mulţi respondenţi (45%) au declarat că nu au intenţionat să cumpere, să închirieze sau să vândă vreo proprietate. Totuşi, alţi 36% au afirmat că au intenţionat să achiziţioneze un imobil în 2024, 9% au declarat că au vrut să închirieze o proprietate, 8% au dorit să vândă un imobil şi 2% să dea în chirie o proprietate.

În cazul respondenţilor care au cumpărat o proprietate în 2024, procesul de la începerea căutării până la finalizarea achiziţiei a durat sub 3 luni (53%), durata fiind similară cu cea din anul 2023. În 2024, pentru 21% dintre respondenţi acest proces a durat între 3-6 luni, pentru 13% durata a fost între 6 şi 12 luni, iar alţi 13% au avut nevoie de peste 12 luni pentru a căuta şi finaliza achiziţia unei locuinţe.

Întrebaţi cât de uşor se aşteptau să fie întregul proces de căutare şi achiziţionare, cei mai mulţi dintre respondenţi au răspuns că se aşteptau la un nivel mediu de dificultate (36%), urmat de unul uşor (24%). La fel ca în anul 2023, 14% dintre utilizatorii platformei au menţionat că se aşteptau ca procesul să fie unul greu. Totodată, respondenţii au declarat că procesul a fost la fel cum îşi imaginau (34%), 21% au declarat că procesul a fost mult mai uşor, în timp ce 12% au declarat că procesul a fost mult mai greu decât au anticipat.

55% dintre cei care au cumpărat o proprietate au afirmat că nu au existat momente în care au întrerupt căutarea locuinţei dorite, în timp ce 45% dintre respondenţi s-au aflat în situaţia de a întrerupe căutările în unele momente. Principalele motive pentru aceste întreruperi au fost următoarele: proprietăţile de interes depăşeau bugetul (29%), alte persoane interesate de aceleaşi imobile aveau bugete mai mari (27%) sau nu au găsit ceva care să corespundă cu preferinţele lor (22%).

În ceea ce priveşte compromisurile făcute, 33% au afirmat că au fost nevoiţi să suplimenteze bugetul, iar 22% au schimbat zona de căutare. Totuşi, alţi 14% au declarat că nu au făcut niciun compromis. Când au fost întrebaţi despre dificultăţile imobiliare financiare cu care s-au confruntat cei care au achiziţionat o proprietate în 2024, majoritatea (40%) au afirmat ca nu au întâmpinat dificultăţi semnificative, în comparaţie cu doar 32% în 2023, ceea ce sugerează că în 2024 a avut loc o uşoară stabilizare a condiţiilor financiare pentru unii cumpărători. Pe de altă parte, dintre cei care au întâmpinat dificultăţi financiare în 2024, 31% au menţionat creşterea preţurilor locuinţelor de vânzare, 11% au declarat că a crescut rata pentru o proprietate luată deja prin credit, iar 7% au afirmat că a crescut valoarea avansului necesar.

În cazul respondenţilor care au închiriat o proprietate, procesul de la începerea căutării până la finalizarea închirierii a durat între una şi două săptămâni pentru 29% dintre respondenţi, între una şi trei luni pentru 23% şi sub o săptămână pentru 21%. Totuşi pentru 20% dintre respondenţi procesul a durat între 3 şi 4 săptămâni, iar pentru 7% finalizarea căutării a durat până la peste 3 luni. 80% dintre cei care au închiriat o proprietate au semnat un contract cu proprietarul, 12% au declarat că nu au semnat niciun document, iar 8% nu au răspuns la această întrebare.

Printre cele mai dificile părţi din proces pentru chiriaşi au fost următoarele: găsirea anunţurilor de interes (44%), mutarea din fosta chirie (18%), dar şi mersul la vizionări (15%). Cele mai comune compromisuri au avut legătură cu suplimentarea bugetului (41% dintre răspunsuri) şi cu schimbarea zonei de căutare (18%). Totuşi, 19% au declarat că nu au făcut niciun compromis în căutarea chiriei potrivite.

În cazul respondenţilor care au vândut o proprietate în 2024, procesul de la publicarea anunţului până la găsirea cumpărătorului a durat sub 3 luni pentru 57% dintre ei, respectiv între 3 şi 6 luni pentru 20% dintre respondenţi. Totuşi, pentru 14% acest proces a fost mai îndelungat şi a durat peste 12 luni, în timp ce pentru 9% dintre participanţii la studiu a durat între 6 şi 12 luni.

Printre cele mai dificile părţi din proces pentru cei care au vândut o proprietate au fost următoarele: găsirea unor cumpărători serioşi (39%), actele (21%) şi negocierea preţului (14%). Pe de altă parte, întrebaţi dacă au colaborat cu o agenţie imobiliară, 55% au răspuns afirmativ şi au declarat că au colaborat cu unul sau cu mai mulţi agenţi, în timp ce 45% au afirmat că nu au colaborat cu agenţi imobiliari.

În cazul respondenţilor care au dat spre închiriere o proprietate, procesul de la punerea pe piaţă a proprietăţii până la stabilirea chiriaşului a durat sub o săptămână pentru 31% dintre ei şi între una şi două săptămâni pentru 22%. Totuşi, pentru 18% a durat între 3 şi 4 săptămâni, pentru alţi 18% a durat între una şi trei luni, iar pentru 11% a durat peste 3 luni.

Printre cele mai dificile părţi din proces pentru cei care au dat spre închiriere o proprietate au fost următoarele: găsirea unor chiriaşi serioşi (71%), negocierea preţului (16%) şi primirea vizionărilor (9%). Pe de altă parte, întrebaţi dacă au colaborat cu un agent imobiliar, 54% au declarat că nu, iar 46% au afirmat că au colaborat cu unul sau mai mulţi agenţi.

Întrebaţi ce şi-au propus în 2025 din punct de vedere imobiliar, cei mai mulţi respondenţi (47%) declară că ar vrea să cumpere o proprietate, în timp ce 31% afirmă că nu au niciun plan imobiliar. 10% dintre respondenţi ar vrea să închirieze o proprietate, 9% şi-ar dori să vândă un imobil, iar 4% intenţionează să găsească chiriaşi.

În privinţa evoluţiei preţurilor locuinţelor de vânzare, 46% dintre cei interesaţi de cumpărare declară că se aşteaptă ca preţurile să scadă, 28% declară că se aşteaptă la creşteri de preţ, iar 14% se aşteaptă la stagnări. Pe de altă parte, 52% dintre cei interesaţi de vânzarea unor imobile se aşteaptă ca preţurile să crească, 18% declară că e posibil ca acestea să scadă, iar 16% sunt de părere că urmează o stagnare.

Când vine vorba despre aşteptările respondenţilor cu privire la evoluţia preţurilor locuinţelor de închiriat, tendinţa este similară. Dintre cei care îşi doresc să închirieze o proprietate, 34% se aşteaptă ca preţurile să scadă, alţi 34% se aşteaptă ca preţurile să crească, iar 17% sunt de părere că este posibil să stagneze. Pe de altă parte, 66% dintre cei care vor să găsească chiriaşi pentru o proprietate se aşteaptă la creşteri de preţuri, 13% consideră că preţurile vor stagna, în timp ce doar 10% au declarat ca e posibil ca preţurile să scadă.

Sondajul cuprinde şi aşteptările românilor cu privire la evoluţia dobânzilor la creditele ipotecare şi arată că cei mai mulţi respondenţi (32%) se declară nesiguri în privinţa evoluţiei dobânzilor, în timp ce 20% anticipează o creştere uşoară. Totodată, 14% declară că se aşteaptă la o stagnare a dobânzilor sau la o scădere uşoară, iar 11% se aşteaptă ca dobânzile să scadă semnificativ.

Conform studiului, în anul 2025 utilizatorii de pe platforma Storia îşi propun să vizualizeze anunţuri imobiliare (48% din totalul respondenţilor), în timp ce 33% vor să vizioneze proprietăţile de interes. De asemenea, 12% dintre respondenţi au în plan să urmărească ştiri imobiliare, 11% vor să se consulte cu banca despre opţiunile de creditare disponibile, iar 8% vor să colaboreze cu un agent imobiliar.

Analiza a fost făcută pe baza răspunsurilor de la 3.529 de respondenţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
imobiliare,
analiză,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.