CSR 2022. #Acţiuni de Bine - Freshful by eMAG

Postat la 31 decembrie 2022 53 afişări

Motivaţie:

Promisiunea Freshful by eMAG este să livreze bunătăţi şi timp liber, cu responsabilitate, acţionând din interior, cu depozitul propriu cu surse de energie regenerabilă, flota auto cu maşini electrice, reciclarea şi repunerea în circuitul Freshful a pungilor de cumpărături şi continuând cu iniţiative ca „Save me”, parteneriatul cu „Banca pentru Alimente Bucureşti”, „Parteneri de bine pentru ucrainenii ajunşi în România”, „Şcoala Altfel” sau proiectul de agricultură locală „Din Grădină”. „Este în primul rând important ca fiecare afacere din România, mică sau mare, să se asigure că produsele şi serviciile pe care le oferă sunt mereu obţinute cu respect faţă de oameni, resurse şi mediul înconjurător. Este cel mai onest mod de a contribui la o ţară în care toţi să fim rezilienţi, să avem resurse echilibrate şi o viaţă bună”, sunt de părere reprezentanţii Freshful.

Descrierea proiectului:

Beneficiarii  #AcţiunideBine sunt comunităţile din Bucureşti şi Ilfov pentru care iniţiativele Freshful înseamnă aer mai curat, mai puţină risipă alimentară, protejarea resurselor şi mai multe opţiuni pentru o alimentaţie echilibrată. Potrivit reprezentanţilor Freshful by eMAG, #AcţiunideBine este despre: un viitor mai curat pentru care depozitul de 10.000 de metri pătraţi a fost dotat cu sisteme de energie regenerabilă iar flota auto cuprinde maşini electrice noi; Păstrează. Returnează. Freshful reciclează!: demers de colectate a pungilor de cumpărături, reciclate prin Green Ambalaje şi transformate în noi produse; cutiile cu legumele „Din Grădină”, produse din carton reciclabil; Save me, proiect de reducere a risipei alimentare, protejarea mediului şi a puterii de cumpărare.

De asemenea, în secţiunea Freshful.ro/SaveMe se găsesc produse care se apropie de finalul termenului de valabilitate, cu până la 50% mai ieftine. Aproximativ 15% din comenzile de pe Freshful conţin cel puţin un produs Save Me. În plus, prin parteneriatul cu „Banca pentru Alimente” Bucureşti, Freshful donează  zilnic produse care se apropie de finalul termenului de valabilitate, sigure pentru consum. Prin „Speranţa rămâne vie cu omenie”, sprijiniţi de Banca pentru Alimente şi de partenerii lor, Freshful a distribuit pachete cu mâncare pentru ucrainenii ajunşi în România, alimente şi produse de igienă personală către centrele de ajutor amenajate în Bucureşti (inclusiv Gara de Nord) şi alte oraşe din ţară. Ambasadorii Freshful, chefii Radu Dumitrescu şi Adi Hădean au gătit mâncare caldă cu ingrediente de la Freshful şi au strâns donaţii în beneficiul refugiaţilor. O altă astfel de acţiune e „Şcoala Altfel”: alături de nutriţionistul Cristian Mărgărit, chef Radu Dumitrescu şi boulanger Eric Barbosa, s-au organizat workshopuri despre alimentaţia sănătoasă şi echilibrată.

Rezultate:

Cu ajutorul depozitului eficient energetic se face o economie anuală de energie de 69.120 kW.  Prin „Păstrează. Returnează. Freshful reciclează!”, nouă tone de pungi sunt reciclate şi sunt reciclate cutii din carton pentru legumele „Din Grădină”. Aproximativ o tonă de alimente a fost colectată prin „Banca pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor” Bucureşti în intervalul februarie - august. Prin „Save me”, se diminuează cu 60% casarea produselor. Prin „Speranţa rămâne vie cu omenie” au fost donate aproximativ 200 de pachete cu alimente şi porţii de mâncare caldă la care au fost folosite peste 350 de kilograme de ingrediente, iar la workshopurile ţinute prin „Şcoala Altfel” au participat 45 de copii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.