Piaţa locurilor de muncă s-a schimbat total. O tânără a renunţat la jobul de stewardesă, pe care mulţi şi l-ar dori, pentru a se face influencer. Cum a ajuns să trăiască acum

Postat la 08 septembrie 2020 3672 afişări

Piaţa locurilor de muncă s-a schimbat total. O tânără a renunţat la jobul de stewardesă, pe care mulţi şi l-ar dori, pentru a se face influencer. Cum a ajuns să trăiască acum

În urmă cu opt luni, Meng Hu, o tânără din China, şi-a părăsit slujba de însoţitoare de zbor pentru a-şi urma visul de a deveni vedetă în mediul online. Ea a anunţat compania aeriană că renunţă la job chiar înainte ca pandemia de COVID-19 să lovească industria aviatică, a creat un studio improvizat acasă, în apartamentul său cu un dormitor şi a început să se filmeze vorbind despre diverse produse.

Din ianuarie, Hu, în vârstă de 27 de ani, lucrează cu normă întreagă ca gazdă a unui canal de live stream shopping pe Taobao, o platformă lansată de Alibaba. Acolo, ea prezintă în faţa unei comunităţi de peste 400.000 de fani produsele achiziţionate, le probează, oferă păreri despre ele, îmbinând astfel e-commerce-ul cu livestreamingul, metodă devenită în China cel mai popular mod de a face shopping.

Vorbesc non-stop, până răguşesc. În această slujbă trebuie să vorbeşti mult, pentru că starea ta de spirit este contagioasă. Nu poţi face lucrurile pe jumătate. Doar atunci când vorbeşti cu entuziasm, poţi să transmiţi acest entuziasm şi publicului", spune Hu, citată de CNN. În zilele bune, ea strânge chiar şi 600.000 de urmăritori în faţa ecranului. În prezent, tânăra este ajutată de o echipă de circa 20 de oameni şi câştigă într-o lună cât câştiga la fostul loc de muncă într-un an. De obicei, ea petrece cam 7 ore pe zi vorbindu-le urmăritorilor săi şi are un program foarte strict. Se trezeşte la 6:30 şi se concentrează doar pe canalul online. "În fiecare zi mă trezesc, muncesc, muncesc iarăşi, mănânc, muncesc şi mă culc. Este greu."

Hu face parte dintr-o categorie în creştere de creatori de conţinut online care prezintă această formă emergentă de retail, transformată într-o industrie în valoare de aproximativ 66 miliarde de dolari. Deşi tendinţa e cunoscută în China de mai mulţi ani, analiştii spun că pandemia de coronavirus i-a adus popularitate.

Chiar şi guvernul chinez şi-a exprimat sprijinul, numind industria „noul motor” de creştere a comerţului electronic şi încurajând transmisiile live ca soluţii în faţa şomajului, care a crescut brusc în China din cauza pandemiei. În martie, datele arată că acest tip de emisiune a fost urmărit de 560 de milioane de urmăritori chinezi, cu 126 de milioane mai mulţi decât în iunie 2019. Jumătate folosesc aceste canale pentru a face cumpărături online.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
pandemie,
china

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.