Cum a ajuns un sejur de 3 stele în Eforie să fie mai scump decât hotelurile de 5 stele din Bulgaria
Pentru a petrece un sejur la un hotel de trei stele din Eforie Nord turiştii vor plăti în 2020 în jur de 52 de euro de persoană pe noapte. Preţurile sunt mai mari decât cele din Mamaia, dar şi faţă de cele ale hotelurilor de cinci stele din Nisipurile de Aur care pornesc de la 42 de euro.
Pentru un hotel de 5 stele tariful mimim de persoană pe noapte este de 380 de lei (aprox. 80 euro) în staţiunea Mamaia, în timp ce într-una mai de la sudul litoralului românesc, precum Saturn, acest tarif scade la 290 de lei (60 euro) de persoană pe noapte, potrivit unei analize realizate de firma de turism Iri Travel.
Dacă ne uităm la un hotel de 4 stele din România, tariful mediu este de 275 de lei (57 euro) pe noapte pentru o persoană, în timp ce în Eforie Nord, costurile pe noapte ajung la 240 de lei (50 euro).
La 3 stele, contrar trendului ştiut de români în ultimii zece ani, hotelurile din Eforie Nord sunt ceva mai scumpe decât cele din Mamaia. Astfel că, dacă în staţiunea aflată la sud de Constanţa preţul serviciilor All Inclusive sunt de 250 de lei (52 euro) pe noapte/pers., în Mamaia, acestea sunt cu 35-40 de lei mai mici ajungând la 215 lei (42-43 euro), în medie.
În staţiunea Nisipurile de Aur, un All Inclusive la 5 stele costă aproximativ 48 de euro de persoană/ noapte şi ai parte, într-o săptămână, de trei nopţi cu mâncare tematică precum cea bulgărească, mediteraneană sau franţuzească. În plus, unele hoteluri, în funcţie de investitorul sau de majoritatea turiştilor care petrec acolo, au şi baruri speciale precum unul german, unde se servesc numai produse din ţara respectivă.
Pe de altă parte, în staţiunea Sunny Beach, la 5 stele ai parte de mic dejun continental, de show de gătit şi şampanie, de la primele ore ale zilei. Mai mult, servirea de băuturi alcoolice la barul hotelului nu se încheie la 23.00, ci este non-stop. De asemenea, dacă hotelul are restaurant pe plajă, acolo veţi avea parte de o cină în stil mediteranean. Toate acestea ajung să coste 42 de euro de persoană/ noapte.
Pe destinaţia Turcia, preţurile sunt sensibil mai mari pentru că aici este inclus şi transportul cu avionul fiind vorba de charter şi de transfer de la aeroport la hotel şi înapoi.
Astfel că, la un hotel de 5 stele în Antalya, veţi plăti 75 de euro de persoană/ noapte. În servicii aveţi incluse, spre deosebire de Bulgaria sau România şi un mic dejun târziu sau cină târzie, posibilitatea unei cine gratuite în restaurantele a la carte, iar diversificarea felurilor de mâncare dar şi calitatea acestora este mult mai bună. Mai mult, şi ora de servire a băuturilor gratuite este ceva mai înaintată: până la orele 24.00, faţă de România sau Bulgaria, unde gratuitatea se încheie la orele 23.00.
De asemenea, ora până la care se servesc băuturile la pool bar este de 18.00, nu 17.00, cum este în restul ţărilor. Pentru Ultra All Inclusive în Turcia, trebuie să ţineţi cont de faptul că aici, ca şi în Bulgaria, acest lucru înseamnă că aveţi acces gratuit şi la băuturile de import, iar în unele cazuri, acestea sunt oferite non-stop. În plus, unele pool baruri sunt deschise pînă la orele 24.00, iar unele hoteluri oferă gratuit şi posibilitatea de a petrece timp într-o cafenea cu narghilea. Preţul pentru toate aceste servicii porneşte de la 80 de euro/ noapte/ pers.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro