Cum au evoluat chiriile locuinţelor din Bucureşti: Zonele în care au crescut preţurile şi cele în care au scăzut cel mai mult

Autor: Cristina Cuncea Postat la 03 decembrie 2013 39 afişări

Chiriile locuinţelor din Bucureşti s-au redus în ultimul an cel mai mult în zonele centrale, declinul ajungând până la 12,5% la două camere în 1 Mai şi Moşilor, în timp ce în cartierele "muncitoreşti" a fost consemnată o constanţă sau chiar creşteri, de până la 10% tot la două camere în Crângaşi.

Potrivit unei analize Imobiliare.ro, în ultimul an tendinţa de scădere a chiriilor a fost mai vizibilă în zonele "bune" ale Capitalei, în timp ce preţurile cerute pentru locuinţele din cartierele "muncitoreşti" s-au menţinut mai degrabă constante sau chiar au crescut, pe alocuri.

Analiza Imobiliare.ro ia în calcul variaţia preţului mediu cerut pentru apartamentele cu una, două şi trei camere în 18 cartiere bucureştene, între octombrie 2012-octombrie 2013.

În cazul garsonierelor, în perioada menţionată cel mai mult s-au ieftinit cele din cartierul 1 Mai, declinul fiind de 7,1%, până la un preţ mediu de listare de 260 de euro pe lună. Pe locul al doilea în top se situează zona Dorobanţi-Floreasca, cu un minus de 6,3%, până la un nivel de 300 de euro pe lună.

Berceni este singurul cartier din categoria celor "low-cost" unde preţurile au scăzut în ultimele 12 luni (-4,3%), până la 220 de euro pe lună.

În cele mai multe dintre cartierele bucureştene, chiriile pentru garsoniere s-au menţinut relativ constante în ultimul an, însă în unele zone au fost înregistrate şi scumpiri.

În mod interesant, cele mai semnificative majorări au avut loc în zonele cu cele mai mici preţuri. Cap de afiş este cartierul Militari, cu un avans de 8,3% al preţurilor pentru apartamentele cu o cameră, până la 249 de euro pe lună. Acesta este urmat de zonele Drumul Taberei (+4,5%) şi Titan (+4,3%).

Pe segmentul locuinţelor cu două camere, variaţiile de preţ au fost mai numeroase, majoritatea acestora fiind trenduri negative.

În zonele 1 Mai şi Moşilor a fost consemnat cel mai mare declin (-12,5%) la 350 de euro pe lună. O scădere semnificativă, de 11,4%, a fost consemnată şi în Colentina, unde chiria cerută pentru două camere a ajuns la 310 euro pe lună. La mică distanţă, cu un declin de 11,1%, se situează zone mai bine cotate, precum Vitan Nou, Cotroceni şi chiar Herăstrău-Nordului, unde pretenţiile proprietarilor se situează în prezent la o medie de 370, 400 şi, respectiv, 800 de euro pe lună.

În rândul cartierelor cu o traiectorie ascendentă a preţurilor în ultimele 12 luni, Crângaşi ocupă primul loc, cu un plus de 10%, până la 330 de euro pe lună. Pe locul al doilea se situează zona Dristor-Vitan Vechi, unde preţul mediu a urcat cu 6,1% la 350 de euro pe lună. În Kiseleff-Aviatorilor, proprietarii au majorat chiriile cu 3,7% în ultimul an, până la 700 de euro pe lună.

Şi pe segmentul apartamentelor cu trei camere, preţurile s-au menţinut în general constante în cele mai accesibile cartiere, scăderile fiind mai numeroase în zonele mai bine cotate ale Capitalei. Cea mai semnificativă reducere de preţ, de 11,1%, a avut loc în zona 13 Septembrie-Panduri, unde chiria a ajuns la 400 de euro pe lună. Următoarea clasată este zona Victoriei-Romană-Universitate, unde proprietarii au diminuat preţurile cu 10% în ultimul an, până la o medie de 450 de euro pe lună. Un declin important, de 7,1%, a avut loc şi în zona cu cele mai mari preţuri la închirieri, respectiv Herăstrău-Nordului, unde preţul mediu se situează acum la 1.300 de euro pe lună.

La polul opus, cea mai mare creştere de preţ a fost consemnată de apartamentele cu trei camere din Pantelimon, care se numără printre cele mai accesibile cartiere bucureştene. În acest caz, preţurile au crescut cu 6,3% în ultimul an, până la o medie de 340 de euro pe lună. Pe următorul loc se clasează zona Vitan Nou, cu un avans de 5,6%, până la 475 de euro pe lună, aceasta fiind urmat de cartierul Crângaşi, cu un plus de 4,3%, până la 365 de euro pe lună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LOCUINŢE,
CHIRII,
/actualitate/cum-au-evoluat-chiriile-locuintelor-din-bucuresti-zonele-in-care-au-crescut-preturile-si-cele-in-care-au-scazut-cel-mai-mult-11737067
11737067
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.