Cum au evoluat pensiile românilor din Pilonul II? Radu Crăciun, şeful BCR Pensii: Activele sunt încă foarte mici
Valoarea totală a activelor din pensiile private Pilon II, care se ridica la 13 miliarde euro la finalul anului trecut, rămâne în continuare relativ redusă, consideră Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR) şi şeful BCR Pensii.
„Activele cumulate sunt în continuare foarte mici. Trebuie să creştem baza de active pentru a da importanţă economisirii prin Pilonul II”, explică Radu Crăciun.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că din 2021 va relua majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii, mai întâi la 5%, urmând ca mai apoi să ajungă la 6% din salariul brut – în contextul în care se situează astăzi la 3,75%.
„Cu cât contribuţiile sunt mai mici, cu atât şi pensiile private vor fi mai mici. Anul 2020 nu are cum să furnizeze o majorare a contribuţiei, dar sper că va creşte conform programării la 5%, apoi la 6%, cum a anunţat ministrul Cîţu”, precizează Crăciun.
Lansat în mai 2008, Pilonul II a livrat până acum un randament mediu anualizat de 8,35% pentru cei 7,46 milioane de participanţi, reprezentând un câştig net de peste 12,8 miliarde lei.
Activele din Pilonul II reprezintă doar 5,2% din PIB, potrivit datelor APAPR, ceea ce situează România la coada clasamentului, în urma Ungariei, Sloveniei, Lituaniei sau Poloniei.
În Bulgaria nivelul activelor din Pilonul II raportat la PIB se ridică la 12,5%.
La polul opus faţă de România, se situeză Danemarca, unde activele totale din sistemul de pensii private reprezintă 199% faţă de PIB-ul ţării.
Valoarea medie a unui cont cu contribuţii de cel puţin 10 ani este de peste 19.000 de lei, potrivit ASF agregate de APAPR.
Astfel, peste 2,1 milioane participanţi au deja în cont peste 10.000 de lei, în timp ce 850.000 de participanţi au deja peste 20.000 de lei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro