Cum este tratată boala care provoacă dureri intense de spate?
Suprasolicitarea coloanei vertebrale în urma unui efort fizic intens sau degenerarea discurilor intervertebrale din cauza îmbătrânirii pot duce la o boală frecventă, care afectează semnificativ calitatea vieţii - hernie de disc. Afecţiunea provoacă durere de spate intensă şi persistentă, care se poate extinde spre membrele inferioare, iar în cazuri severe determină şi slăbiciune musculară, furnicături la nivelul picioarelor şi chiar amorţeală. În timp, persoana afectată începe să aibă dificultăţi de deplasare, iar durerea cronică îi limitează foarte mult activităţile cotidiene.
Din fericire, boala poate fi tratată cu succes, atât prin metode conservatoare, cât şi chirurgical, în funcţie de indicaţia stabilită, dacă pacientul se adresează unui centru medical specializat, care asigură toate opţiunile de tratament.
Diagnosticul de hernie de disc este stabilit de medicul neurochirurg, în urma unor investigaţii imagistice avansate, precum RMN sau CT. În unele cazuri, poate fi necesară şi electromiografia, o procedură care evaluează starea nervilor senzitivi şi motorii, cu ajutorul unor mici electrozi introduşi prin piele.
În funcţie de severitatea simptomatologiei şi a leziunii observate prin examinare imagistică, medicul recomandă tratamentul potrivit, care trebuie să fie întotdeauna personalizat, pentru obţinerea celor mai bune rezultate. Pentru început, specialistul va indica proceduri de recuperare medicală – fizioterapie sau kinetoterapie -, care ameliorează semnele şi simptomele herniei, întăresc musculatura şi relaxează muşchii din zona afectată.
În cazuri mai grave, când tratamentul conservator nu are rezultatele dorite sau dacă există risc de paralizie, ori un deficit motor sever, poate fi necesară o intervenţie de chirurgie spinală. Datorită avansului tehnologic, operaţiile pot fi realizate inclusiv prin tehnici mai puţin invazive, cu ajutorul unor microscoape operatorii. Pentru o reabilitare optimă postoperator, este indicat un program individualizat de recuperare medicală, stabilit de un medic specialist, pentru fiecare pacient în parte.
La SANADOR, pacienţii cu afecţiuni ale coloanei vertebrale au acces la consultaţii de neurochirurgie realizate de medici foarte experimentaţi şi la investigaţii imagistice performante, efectuate cu echipamente de ultimă generaţie, precum RMN cu putere 3 Tesla sau CT 128 slice, pentru stabilirea diagnosticului corect. Tratamentul este de fiecare dată personalizat, în funcţie de nevoile fiecărui pacient. SANADOR asigură proceduri de recuperare medicală cu rezultate foarte bune, la indicaţia unui medic specialist, şedinţele desfăşurându-se sub atenta supraveghere a unui personal calificat.
Atunci când este recomandată operaţia pentru hernie de disc lombară, cervicală sau toracică, intervenţia chirurgicală este realizată în blocul operator foarte bine dotat al Spitalului Clinic SANADOR. Procedurile sunt realizate cu echipamente performante, cum sunt microscoapele operatorii Zeiss Kinevo 900, dotate cu tehnologie robotică, pentru incizii mult mai fine, mai precise şi mai puţin invazive. Pacienţii primesc asistenţă medicală avansată pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de categoria I.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro