Cum explică ONAC atribuirea contestată a contractului de 10 milioane euro pentru combinezoane de protecţie unei firme de mobilă
Mega-contractul pentru 800.000 de combinezoane atribuit unei firme de mobilă pentru 10 milioane de euro este contestat de una dintre societăţile pierzătoare.
Şase dintre cele 24 de firme invitate să participe la licitaţii au ajuns în etapa de negociere. Firma câştigătoare a primit maximum de puncte pentru că a dat ca termen de livrare 24 de ore, pentru combinezoane pe care le aduce din Turcia.
Una dintre firmele rămase fără contract aduce acuzaţii de fals în declaraţii şi abuz în serviciu în procedura de achiziţii.
Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) se apără acum în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
Într-o întâmpinare depusă la CNSC, membrii Comisiei de evaluare au ”pledat nevinovat”, acuzând, la rândul lor, firma care contestă rezultatul licitaţiei că a depus o sesizare ”netemeinică, nejustificată şi nemotivată”.
Reporterii GÂNDUL.RO au dezvăluit că ONAC a demarat, pe 15 aprilie, o procedură de atribuire – prin negociere fără publicare prealabilă – pentru achiziţia ”Complet combinezon, inclusiv glugă şi protecţie încălţăminte (Îmbrăcăminte protecţie împotriva agenţilor biologici şi chimici)”. Conform Raportului Procedurii de Atribuire, obţinut de GÂNDUL, valoarea estimată a acestei achiziţii a fost de 10.075.976 euro.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro