Cum îţi poţi traumatiza copilul prin munca ta de acasă
Copiii se simt singuri şi neglijaţi chiar şi cu părinţii în casă. În această perioadă, pe copil îl încearcă un sentiment puternic de respingere. Îţi poţi ajuta copilul dacă vorbeşti cu el şi îi ceri să-şi exprime trăirile, chiar şi prin desen
Ca părinte, poate te-ai bucurat când ai aflat că o să lucrezi de acasă în perioada asta. Te gândeai că o să petreci mai mult timp cu copilul tău, însă nu e deloc aşa.
Mulţi părinţi au descoperit că, defapt, nu sunt decât fizic lângă copil, iar pentru el nu e suficient! „Apar multe frustrări din partea copilului, vine în mod repetat la mine şi îmi zice lasă laptopul iar nu ai timp de mine de ce eşti mereu ocupată”, a explicat Adriana Aldea, project manager.
Deşi ar avea ocazia să petreacă mult timp în aer liber, el preferă să stea ore în şir la televizor, pentru că asta îl face să fie mai aproape de mine fizic
Acest gen de reacţie e de înţeles, spun specialiştii.
„Copilul experimentează în aceste momente chiar singurătatea, şi chiar trăieşte un sentiment de respingere”, a spus Simona Nicolaescu, psihoterapeut.
Uite cum îţi poţi ajuta copilul să înţeleagă această situaţie şi să nu se simtă respins.
„Să le explicăm că deşi suntem acasă avem un timp limitat pentru ei. Este bine să le introducem în program activităţi fizice pentru a contracara efectele acestui stres prin care trecem cu toţii”, a mai spus psihoterapeutul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro