Cum reuşeşte un chirurg care a început să lucreze în 1948 să mai profeseze în regim full-time şi acum, 71 de ani mai târziu

Postat la 20 august 2019 144 afişări

Cum reuşeşte un chirurg care a început să lucreze în 1948 să mai profeseze în regim full-time şi acum, 71 de ani mai târziu

Un chirurg care a început să lucreze în sistemul public de sănătate din Marea Britanie lucrează în continuare în cadrul unui spital, 71 de ani mai târziu, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.

Profesorul Harold Ellis, care are acum 93 de ani, a devenit medic în iulie 1948, lucrând ca şi chirurg în cadrul NHS (National Health Services - sistemul public de sănătate din Anglia). Şapte decenii mai târziu, bunicul a şapte copii face în continuare naveta între casa sa din apropierea Londrei, timp de cinci zile pe săptămână, pentru a preda la spitalul Guy, ca parte din personalul medical angajat de Universitatea din Londra.

Profesorul Ellis este astfel unul dintre cei mai vechi angajaţi din domeniul serviciilor medicale publice din Regatul Unit.

El refuză un program mai relaxat şi glumeşte asupra faptului că lucrează la vârsta de 93 de ani: „soţia mea mă vrea în afara casei”, a declarat el publicaţiei Daily Mail.

Profesorul Ellis a lucrat în spitale răspândite prin Anglia. A condus chiar şi o unitate medicală, în timp ce era şi profesor de chirurgie, în anii '60.

A continuat apoi fiind în paralel chirurg şi profesor de chirurgie până în 1989.

Ulterior, a început să predea anatomia la Universitatea Cambridge, iar în prezent, predă anatomia la Spitalul Guy din centrul Londrei, fiind angajat la Universităţii din Londra.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.