Această casă poate fi ridicată în 24 de ore şi costă 10.000 de dolari. Cum e posibil - VIDEO
Sunteţi în căutarea unei locuinţe? Cum vi se pare ideea unei case printate la imprimantă? Compania Apis Cor a montat recent, într-un oraş din Rusia, o revoluţionară casă printată 3D.
Folosind o compoziţie de ciment în loc de cerneală, imprimanta de mari dimensiuni a produs pereţi şi plafoane; prin această tehnică, o casă întreagă poate fi construită în doar 24 de ore.
Produsul este o locuinţă de aproape 40 de metri pătraţi la un cost de aproximativ 10.000 de dolari.
Casa este prevăzută cu instalaţii de curent şi apă, reprezentând un mare pas înainte pentru constructori.
O altă companie, de data aceasta din China, s-a lăudat că a reuşit să tipărească 3D căsuţe simple, folosind ca material de construcţie un amestec de ciment şi deşeuri de materiale de construcţii. Fiecare astfel de căsuţă poate fi construită la un preţ de sub 4.000 de euro.
Alţii se gândesc deja la construcţii din elemente 3D realizate pe Lună, cum ar fi proiectul anunţat anul trecut de firma de arhitectură britanică Foster & Partners, o colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană cu privire la posibilitatea construirii unei baze pe satelitul natural al Pământul folosind sol selenar şi o imprimantă 3D robotizată.
Coborând însă pe Pământ, firma de arhitectură DUS Architects din Amsterdam s-a apucat deja de construcţia unei case demonstrative 3D, pe care se aşteaptă să o termine în trei ani, sperând ca ea să devină prima casă tipărită 3D din lume.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro