Cum vrea guvernul să rezolve lipsa gazului la iarnă în România. Cine sunt cei care vor fi obligaţi să raţionalizeze consumul gazului
Guvernul ia în calcul, la iarnă, raţionalizarea gazului pentru companii, nu pentru consumatorii casnici, dacă România nu va importa suficiente gaze naturale, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
„Se va continua furnizarea fără limitare la consum casnic. Pentru operatorii economici e mai corect sa limitam în procent echitabil pentru fiecare agent economic. Deci va fi o raţionalizare pentru companii, nu pentru casnici”, potrivit unor surse guvernamentale.
Conform surselor citate, România consumă iarna 50-55 de milioane de metri-cubi de gaze naturale, iar la o temperatură de sub -15 grade Celsius consumul zilnic este de 75 de milioane de metri cubi.
„Există memorandumul cu Azerbaidjanul. Urmează ministrul Energiei şi ministrul turc al Energiei să convină asupra modalităţilor de tranzit prin Turcia. Tot prin Turcia putea asigura descărcarea din Emirate, funcţie de ce disponibilitate au. De asemenea, din Statele Unite. Preţul va fi preţul zilei. Pentru consumatorii casnici preţul rămâne nemodificat pe OUG”, au mai precizat sursele citate.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro