Ambele alianţe mari care participă la alegeri (USL şi Alianţa România Dreaptă) sunt terorizate de perspectiva unei înfrângeri, pentru că aceasta ar fi decisivă. Pentru USL, înfrângerea înseamnă mai puţin de 50% din mandate şi deci o guvernare formată de preşedintele Traian Băsescu din actuala opoziţie şi cu ce s-ar putea rupe din USL. Pentru ARD, înfrângerea ar însemna soarta CDR din 2000, adică irelevanţa PDL şi a partiduleţelor aliate cu el. Aşa se face că amândouă alianţele acţionează mânate de o frică teribilă faţă de un electorat căruia nu ştiu să-i anticipeze reacţiile şi în faţa căruia n-au nicio idee stabilă în afară de "votaţi cu noi, oricum ceilalţi sunt mai răi".

Componentele celor două alianţe au păreri divergente despre felul cum poate fi cucerit electoratul, căruia îi atribuie mecanic sentimentele lor, iar de aici apar conflicte; din cauza fricii de a nu pierde puncte electorale, conflictele sunt însă fie înăbuşite cu eforturi vizibile, fie izbucnesc şi apoi sunt negate în chip ridicol de politicienii care vor să pară uniţi.

La USL, în ACS (Alianţa de Centru-Stânga - PSD + UNPR) domină percepţia că electoratul vrea bună guvernare în cadrele stabilite de UE, fără scandaluri, în timp ce în ACD (Alianţa de Centru-Dreapta - PNL + PC) domină percepţia că oamenii vor un război până-n pânzele albe şi cu orice risc contra lui Băsescu şi a susţinătorilor lui din UE. Conflictul se manifestă din plin în presa apropiată ACD, care loveşte PSD şi guvernul Ponta din toate poziţiile, deşi Crin Antonescu şi Victor Ponta pretind că se înţeleg bine în continuare. Deocamdată, negocierile pentru împărţirea brută a colegiilor s-au încheiat fără incidente, în sensul dorit de PSD, care şi-a rezervat un număr mai mare de locuri pentru ACS (246 de colegii), în detrimentul ACD (206), care iniţial dorise împărţirea egală a locurilor între cele două sub-alianţe. Presiunile asupra premierului Ponta de a se arăta cât se poate de agresiv la adresa lui Traian Băsescu vor continua însă, iar ceea ce complică lucrurile e că aceste presiuni se vor muta în planul politicii externe, în relaţia cu UE, unde opoziţia faţă de uniunea bancară enunţată de Comisia Europeană ca prim pas spre federaţia Statelor Unite ale Europei a început deja să se contureze în tabăra ACD.

La ARD, PDL nu ştie nici cum să-şi păstreze electoratul de la alegerile locale, necum să atragă alţi votanţi, astfel încât a apelat la aceeaşi tactică de atunci: revopsirea gardului cu ajutorul micilor aliaţi PNŢCD, Forţa Civică (micul partid cedat lui Mihai-Răzvan Ungureanu de către Adrian Iuraşcu) şi Noua Republică, pentru ca amintirea PDL să se şteargă în favoarea noii "alianţe a reformiştilor". Dar alianţa respectivă colcăie deja de frustrări, pe de o parte din partea adepţilor FC, care nu vor să-şi piardă identitatea într-o alianţă dominată tot de PDL, pe de altă parte din partea PDL la unison cu Noua Republică, din cauza ambiţiilor celor de la FC, dornici de nominalizări în colegii eligibile, dar fără capacitate de a trece pe cont propriu pragul electoral de 5%. Protocolul ARD a fost semnat totuşi, duminică, de PDL, FC şi PNŢCD, rămânând ca Noua Republică să-şi găsească locuri probabil pe lista PNŢCD, întrucât, din cauza a două contestaţii care trebuie examinate în justiţie, NR nu se poate înscrie ca partid până la termenul de 17 septembrie cerut de Biroul Electoral Central.