Ooată lumea invocă lipsa de educaţie a poporului român pentru a justifica apariţia unor probleme, lipsa unor soluţii, pentru a justifica crizele şi deciziile din spate şi nu în ultimul rând rămânerea în urmă faţă de lumea occidentală. Lipsa de educaţie şcolară, socială, culturală, politică, economică, financiară, antreprenorială, de business este adusă mereu în discuţie.

Acum parcă se desfăşoară o întrecere între toată lumea pentru a încerca să-i educe pe români. Companiile spun că şcoala de acum nu e bună, că nu se mai face şcoală ca pe vremuri, patronii/antreprenorii spun că noile generaţii de angajaţi nu au cultura şi educaţia muncii, că şcoala nu-i învaţă nimic din ce are nevoie o companie şi că nu au cu cine să lucreze şi de aceea nu pot să crească businessurile. Băncile spun că românii nu au educaţie financiară şi că nu au educaţia de a pune bani deoparte, pe termen lung, că nu au cultura economisirii şi că, la prima ştire, la prima criză se reped să-şi scoată banii din bănci şi să-i schimbe în valută. Bancherii spun că dacă românii nu economisesc pe termen lung într-un mod constant, nici băncile nu au de unde să dea credite pe termen lung companiilor româneşti. Ca să nu mai vorbim că românii trebuia să înţeleagă riscurile creditelor în franci elveţieni, iar acum trebuie să înţeleagă riscul creşterii dobânzilor la lei.

Cei care sunt pe Bursă spun că dacă românii nu scot banii din bănci şi nu investesc pe Bursă, piaţa bursieră de la noi nu are cum să crească, nu are cum să aibă lichiditate (lipsa lichidităţii este principala problemă a Bursei de la Bucureşti), care să aducă investitori de calibru, sofisticaţi, care au educaţie financiară şi bursieră. Plus că, spun cei de pe Bursă, românii nu înţeleg că investiţiile la Bursă sau în fonduri mutuale nu sunt pe termen scurt, nu sunt făcute să te îmbogăţeşti, ci investiţiile sunt pe termen lung, ca să ai bani de pensie. Dar vorba brokerilor, orice investiţie pe termen scurt care nu iese se transformă automat într-o investiţie pe termen lung, până uită investitorul de banii respectivi. Pentru situaţia precară din economie, din business, se invocă lipsa de educaţie anteprenorială a românilor, a celor care vor să devină antreprenori/patroni/oameni de afaceri şi care se aruncă în capitalism fără să ştie ce îi aşteaptă. Iar acest lucru face ca multe idei/afaceri să şi eşueze înainte de a ieşi pe piaţă. Aşa este, dar întrebarea este de unde să înveţe tânăra generaţie sau cei care vor să devină antreprenori despre educaţia antreprenorială.

Business MAGAZIN marchează 18 ani de la lansare.

Ideea a fost să fie o revistă de business care să povestească şi să aducă în prim-plan afacerile din România, mai mari sau mai mici, să-i pună în lumina reflectoarelor pe cei care au construit aceste businessuri, aceste branduri. Fără să ne propunem să facem educaţie antreprenorială, de business, încercăm să scoatem în prim-plan această lume fascinantă, cu succese dar şi cu eşecuri, pentru ca şi alţii care vin din spate să aibă un punct de plecare, să aibă un reper. Dar pentru asta trebuie ca şi personajele care au realizat ceva să fie de acord să vorbească despre ceea ce au făcut.

Piaţa este plină de cărţi, de teorii, de Power Pointuri, de cursuri, dar în realitate lucrurile stau altfel şi nu sunt pregătiţi pentru acest impact. Cea mai simplă metodă şi cea mai ieftină este să citeşti despre cei care au avut succes sau despre cei care au avut chiar eşecuri – de exemplu Travis Kalanick, cel care a lansat Uber, care a avut înainte nu mai puţin de şase eşecuri în business. Dar pentru cei care vin din urmă şi ar vrea să capete o educaţie antreprenorială ar trebui ca cei care au făcut până acum afaceri, au construit branduri, au construit companii, să vorbească despre ceea ce au făcut, cum au făcut, care au fost dilemele/întrebările pe care şi le-au pus, care au fost succesele şi eşecurile de pe parcurs etc. Iar aici sunt prea puţini antreprenori români/oameni de afaceri dispuşi să vorbească despre acest lucru, dispuşi să-i înveţe pe alţii măcar prin prisma experienţei lor. Toţi îi trimit la şcoală ca şi cum şcoala, profesorii ar şti fiecare business cum s-a făcut. Ion Ţiriac vorbeşte despre orice, dar mai puţin despre business, mai puţin despre afacerile pe care le-a făcut începând cu anii ‘80. Şi aici nu este vorba de a dezvălui mari secrete, ci pur şi simplu de a le povesti şi altora cum a făcut. Că 6 miliarde de euro nu se fac peste noapte.

Dan Petrescu, partenerul lui Ţiriac din anii ’90 şi unul dintre cei mai mari dezvoltatori de reţele de comerţ şi parcuri comerciale din România, a plecat din această lume cu tot cu istoria lui de business. Toată lumea ştie că Patriciu a luat pe gratis rafinăria Petromidia şi apoi s-a îmbogăţit când a vândut-o kazahilor. Patriciu era ceva mai volubil, era dispus să împărtăşească cu publicul viziunea lui despre business, dar din păcate istoria lui a plecat odată cu el. Dragoş Pavăl, liderul grupului Dedeman, care a ajuns cea mai mare afacere antreprenorială făcută în România, nu mai este deloc dispus să iasă în piaţă şi să împărtăşească din experienţa lui către alţii. Cred că acum un deceniu, la Business Magazin, a fost ultima ieşire a lui Dragoş Pavăl, când a primit premiul pentru Cel mai admirat CEO şi a venit la gală, povestind cum a început afacerea Dedeman. Între timp, Dedeman şi grupul Pavăl Holding au devenit atât de mari încât este mai greu să împărtăşească cu alţii, cu tânăra generaţie, ideile lui despre business, despre cum se face business etc. Daniel Dines, care a creat de nicăieri UiPath – cel mai valoros start-up din IT pornit din România şi din toată Europa –, care a ajuns pe Wall Street, nu mai are timp să împărtăşească cu alţii, prin intermediul presei, filosofia lui, şi mai ales cum a reuşit să facă ceea ce a făcut. Dacă în 2017-2018, când UiPath nu era ceea ce este astăzi, Daniel Dines căuta el presa, acum situaţia s-a schimbat. O întreagă generaţie de IT-işti visează să fie ca el, dar de unde să ştie cum a reuşit el să ducă o companie dintr-un cartier din Bucureşti pe Wall Street? România este o piaţă destul de închisă din punct de vedere al modului în care cei care au reuşit vor să spună şi altora cum au făcut acest lucru. Toată lumea vrea ca această educaţie de business, antreprenorială să fie făcută de alţii, dar acest lucru nu se poate. Niciun profesor nu poate înlocui povestea reală a unui antreprenor, spusă chiar de el. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)