Darius Vâlcov a predat 47 de tablouri, care au fost depozitate la un muzeu
Darius Vâlcov a predat procurorilor anticorupţie 47 de tablouri, iar acestea au fost inventariate de anchetatori şi de experţi, operele de artă fiind depozitate la un muzeu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit sursei citate, fostul ministru al Finanţelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate şi predate unui muzeu.
Darius Vâlcov a ajuns, miercuri, la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă fostul ministru al Finanţelor va rămâne în arest la domiciliu, va fi arestat preventiv, cum au cerut procurorii DNA, sau va fi cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Darius Vâlcov a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în jurul orei 09.00 şi nu a dorit să facă declaraţii, el spunând doar: "Vom vedea ce se va întâmpla".
Fostul ministru al Finanţelor este în arest la domiciliu din 26 martie, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Vâlcov. Decizia a fost contestată de procurorii DNA şi se judecă miercuri la instanţa supremă.
Anterior, Darius Vâlcov a stat 24 de ore în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senat în 25 martie, pentru reţinerea şi arestarea sa.
Tot miercuri, plenul Senatului a aprobat cea de-a doua cerere a DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov fiind înregistrate 106 opţiuni "pentru" şi 29 "împotrivă".
DNA a cerut Senatului în 24 martie noul aviz pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi. Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, marţi, această nouă cerere a DNA.
Darius Vâlcov, care marţi a fost la DNA pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.
Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat.
"Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani", potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.
Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.
Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.
Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală era pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, au precizat sursele citate.
Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu. Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au precizat sursele citate.
Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.
Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro