Sandra Bold a studiat arhitectura şi arta, iar când a venit vorba de carieră a înclinat din nou spre creaţie, doar că de data aceasta a ales o altă ramură a frumosului. A ales publicitatea. Văzuse o serie de reclame la televizor şi şi-a spus că e uşor să ajungă să fie chiar ea creierul creativ din spatele clipurilor publicitare ce fac înconjurul lumii. Şi cum socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, după mai puţin de un deceniu în industrie, ea e astăzi digital creative director pentru Publicis Italia.

Cum se numesc oamenii cu multe idei? Creativi. Cam aşa se pot rezuma jobul şi cariera executivului român.

„Era o zi de ianuarie când am închis laptopul după ce mă uitasem la un spot pe Best Ads on TV şi am zis OK, destul cu uitatul, vreau să fac şi eu asta”, îşi aminteşte Sandra Bold, care de opt luni locuieşte în capitala modei Milano, unde lucrează pentru gigantul din lumea advertisingului Publicis. Nu ştia exact cu ce se mănâncă publicitatea la început sau ce ar urma să facă, dar voia să încerce. Şi a făcut-o.
Visa să realizeze „ceva spot Heineken sau Nike de ţâşpe milioane de euro pe care credeam că o să-l fac doar pentru că aplic la primul internship. Nu înţelegeam ce e exact publicitatea, mai ales în România lui 2012.”

Ce ştia încă de atunci era că vrea să facă doar „chestii mişto”. Iar clipurile publicitare care transformau o marcă într-un brand şi care ajungeau să treacă testul timpului şi graniţele convenţionalului se încadrau în tipare. Dacă se poate vorbi de tipare într-o industrie care tocmai asta încearcă să evite.

„Cumva, cu naivitatea aceea de început, am ajuns la un prim internship şi apoi la un job, alterior la MRM//McCann, care a fost primul moment marcant al carierei şi unde am cunoscut şi o serie de oameni care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi.” Primul job în advertising pentru Sandra Bold a fost acela de copywriter pentru agenţia Mercury360. După un an şi jumătate a păstrat poziţia, dar a schimbat compania cu Saatchi&Saatchi. În vara lui 2013 ajunge la McCann Erickson România. După patru luni în poziţia de copywriter este promovată ca şeful departamentului de profil.

„Toate acestea m-au condus către Publicis Londra şi apoi Milano, alt moment cheie al carierei.” În Londra a ajuns ca senior creative în vara lui 2017, iar în toamna anului trecut trenul carierei sale a făcut o nouă oprire, în Milano.

„Am plecat (din ţară - n.red.) în iulie 2017, într-o sâmbătă. Din punctul meu de vedere, cu mintea de atunci, consideram că era cam târzie decizia.” Avea 29 de ani şi se gândea de mult să ia drumul străinătăţii. Întârziase deja prea mult faţă de planul carierei pe care şi-l trasase singură.

„De ce? Pentru că nu voiam să fiu warmduscher.” Warmduscher, explică tot ea, e un concept pe care îl folosesc nemţii pentru oamenii care nu ies din zona de confort.

„Sunt acei oameni cărora le place să facă duş cu apă caldă, nici prea fierbinte, nici prea rece. Mereu am crezut că doar dacă ies din zona de confort pot să cresc mai mult.” Şi s-a dovedit că a avut dreptate. Ce presupune jobul ei actual?
“Momentan fac cam tot ce am făcut şi până acum.” În principiu, stă la un birou şi încearcă să vină cu idei. De preferat, bune. „În acelaşi timp coordonez echipe care trebuie să facă asta. (Să vină cu idei bune - n.red.).” Printre clienţii Publicis Italia se numără giganţi din domenii diferite precum Coca-Cola, Diesel, Heineken, Garnier sau Renault, potrivit site-ului propriu.

De altfel, una dintre cele mai recente campanii ale brandului de modă Diesel, cunoscută după sloganul „Be a Follower”, poartă semnătura Publicis. „Singurul lucru constant în zilele mele (de muncă - n.red.) este numărul de cafele pe care le beau - vreo 4-5. Şi ar mai fi faptul că dacă plec de la birou pe lumină este sărbătoare. În rest, nu ştiu dacă aş putea să descriu o zi şi să fie la fel ca cealaltă.” A plecat din ţară acum circa doi ani şi recunoaşte că nu prea are în plan să se întoarcă. Nu acum cel puţin. Şi dacă ar face-o nu şi-a pus încă problema în ce context sau ce circumstanţe, dacă vrea să fie antreprenor, executiv sau, de ce nu, investitor. Ultima dată a fost acasă la început de aprilie.

„Slavă cerului, au apărut tot mai multe cafenele cu cafea minunată (de specialitate - n.red.) şi bistrouri, şi locuri gen MARe (Muzeul de Artă Recentă) care te fac să vezi jumătătea deznămolită a Capitalei.” În ultimii ani, pe scena Bucureştiului au apărut câteva zeci de localuri noi, croite după chipul şi asemănarea celor din Berlin sau din ţările nordice, aproape toate fiind iniţiative antreprenoriale, proiecte ale unor tineri care vor să pună Capitala pe harta cool a lumii. Acelaşi tip de cool pe care Sandra Bold şi l-a dorit încă de la început pentru propria-i carieră. De altfel, când compară situaţia din România cu cea din Italia, mai exact când compară Milano cu Bucureştiul, ea spune că există plusuri şi minusuri. Depinde din ce unghi priveşti lucrurile.

Când vine vorba de trafic, balanţa înclină în favoarea Italiei, deşi Sandra Bold afirmă că nu e cel mai bun judecător al situaţiei dat fiind că merge mai mult pe jos şi cu metroul. Cafeaua, la ea acasă în Italia, i se pare bună per ansamblu, dar îi e tare dor de cea de specialitate din România. Iar dacă vorbim de scena culturală, Milano câştigă. Din nou. La întrebarea de ce îi e cel mai dor din România, ea răspunde rapid. „De ai mei, de prieteni, de salată de vinete, de ştrudel şi de cremşnit făcut de mama, de seri în Control.

De glume proaste pe care doar în limba română le înţelegi, de cartuşe cu cerneală neagră pentru stilouri.” E serioasă treaba cu cerneala, confirmă ea. „L-am pus pe tata să-mi aducă din ţară.”
La polul opus, cel mai puţin dor îi e de situaţia politică deoarece se revarsă pe moralul populaţiei. „Ţin minte că eram cu o constantă stare de nevroză în România, încă o zi, încă o lege discutabilă, încă o veste proastă, încă o şmecherie (…).” Dacă ar fi să aleagă trei lucuri pe care să le îmbunătăţească în România, ar începe cu sistemul educaţional, ar continua cu spitalele şi sistemul sanitar şi ar conchide cu mediul politic. „De unde pleacă totul.”