De ce apar nemulţumirile la locul de muncă
Peste 59% dintre angajaţi suferă de o formă de depresie sau de o problemă psihologică, iar specialiştii cred că acest procent alarmant ne arată că societatea nu se îndreaptă nici pe departe în direcţia potrivită.
“Jobul poate fi o plăcere doar în anumite condiţii şi doar pentru anumite persoane. Pentru marea majoritate însă, din cauza unor probleme mai vechi, care au mai degrabă legătura cu viaţa de familie decât cu jobul, cu pregătirea profesională insuficientă sau diferită de domeniul de referinţă, ori poate de tipul de abordare a jobului sau lipsa de şansă, acest lucru nu se întâmplă”, subliniază psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.
În opinia specialistului, factorii ce declanşează depresia pot fi:
1. Domeniul de activitate. “Sunt foarte mulţi cei care pleacă de la ideea că trebuie să facă ceea ce le place, aşa că încearcă să facă o activitate plăcută să devină şi profitabilă. Din păcate, cei care reuşesc descoperă şi celelalte aspecte la care nu se gândeau până atunci: ce înseamnă să plăteşti un contabil, impozite şi taxe, şi cu cât de puţin poţi rămâne după ce achiţi toate astea. Nu mai vorbim de problemele cu angajaţii, furnizorii, controalele, autorităţile. Cei care nu au reuşit să activeze în domeniul în care îşi doreau, în loc să încerce să îşi facă actuala activitate plăcută sau să se pregătească în continuare, ori să meargă la interviuri pentru a ajunge acolo unde îşi doresc, visează cu ochii deschişi şi se plâng că nu fac ceea ce le place”, subliniază Constantin Cornea.
2. Atribuţiile de serviciu. “De cele mai multe ori, între ceea ce crezi că ai de făcut la serviciu şi ceea ce se aşteptă şefii să faci, sunt diferenţe foarte mari, care creează frustrări enorme”, adaugă specialistul.
4. Programul de lucru. “Din păcate, şefii din multinaţionale nu înţeleg că un om care munceşte 12 ore pe zi nu are cum să fie rentabil, nici pentru societate, dar nici pentru el. Dacă 8 ore nu sunt de ajuns pentru îndeplinirea sarciniilor de serviciu, ori omul nu este potrivit, ori atribuţiile sunt prea multe, ca atare trebuie angajate şi alte persoane”, mai spune Constantin Cornea.
5. Salariul. “Reprezintă un factor important de motivare dacă suma este reprezentativă, dar şi dacă omul înţelege să se raporteze la ceea ce îşi permite cu adevărat. Am întâlnit oameni fericiţi care câştigau puţin şi oameni profund nefericiţi care câştigau mult. Persoanele care câştigau puţin ştiau cu adevărat pe ce merită să cheltuiască banii, ceilalţi îşi cumpărau lucruri extrem de scumpe, pe care nu şi le permiteau cu adevărat”, afirmă psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.
Acesta crede că un om care ajunge să sufere de depresie şi consideră că aceasta are drept cauză locul de muncă trebuie să ia anumite măsuri
1. În primul rând, vorbim de o afecţiune psihologică, aşa că este bine să apeleze la un specialist. Astfel, persoana respectivă poate descoperi adevăratele cauze ale problemelor ei, dar şi soluţiile cele mai potrivite. De multe ori, depresia se poate agrava, ajungându-se la forme extreme de somatizare, atacuri de panică, perturbarea somnului, disfuncţii sexuale, poate chiar şi la tendinţe de suicid.
2. Să se gândească dacă nu cumva cauza este în altă parte. Nefericirea poate veni din singurătate, din frica de asumare, din lipsa de studii. Ori pentru că se mulează pe alte tulburări de personalitate, instalate cu mult înainte de angajare.
3.Să caute mereu domeniul care consideră că îl face fericit. Să înveţe, să se specializeze, să meargă la cât mai multe interviuri. Dacă stai şi îţi plângi de milă, nu rezolvi problema.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro