La finalul anului trecut, The Wall Street Journal, cel mai cunoscut cotidian de business din lume, a avut pe prima pagină un articol cutremurător legat de cazul unei absolvente a facultăţii NYU – The New York University – , care a fost nevoită să-şi vândă ovulele de mai multe ori ca să-şi plătească taxele şcolare şi apoi datoriile de şase cifre făcute pentru plata taxelor şcolare şi pentru a-şi plăti chiria şi celelalte cheltuieli, în condiţiile în care nu a putut să-şi găsească un job care să-i aducă venituri suficiente ca să-şi plătească datoriile. Prin vânzarea de cinci ori a ovulelor, inclusiv către o clinică de fertilizare din cadrul universităţii, a încasat 50.000 de dolari.

Datoriile făcute pentru şcolarizare se apropie de 200.000 de dolari. Când a intrat pe piaţa muncii, singurul proiect pe care a putut să-l găsească i-a adus un câştig de 1.500 de dolari pe lună, insuficient pentru a-şi acoperi cheltuielile curente – chirie, asigurarea de sănătate, transport, mâncare – pentru plata datoriilor şcolare nemairămânându-i nimic, ceea ce o determină la decizii extreme. Cazul ei nu este singular. O bună parte din absolvenţii de şcoli private din America sunt îndatoraţi până peste cap cu taxele şcolare. Atât şcolile private, cât şi statul au diverse programe de împrumut, prin care practic îi îndeamnă pe tinerii americani să ia credite ca să facă şcoala.

Şcolile private din America sunt un super business. Şcolile de stat sunt slabe şi nu contează şi atunci toată lumea se uită către şcolile private, iar părinţii fac orice – începând de la împrumuturi pentru plata taxelor, până la coruperea unor oficiali ai şcolilor private – pentru a-şi vedea copiii terminând universităţi celebre. Cei care nu au bani îşi amanetează viitorul pentru a-şi plăti taxele, sperând ca după terminarea şcolilor private să-şi găsească joburi bine plătite care să le permită plata datoriilor. Dar nu este deloc aşa. Şi de aceea creditele pentru şcoală au devenit acum principala problemă pentru sistemul financiar american, exact cum au fost creditele subprime, care au declanşat criza financiară din 2008.

Cei care au luat credite de studii, de zeci şi sute de mii de euro, nu le pot plăti pentru că nu găsesc joburi care să le aducă suficienţi bani pentru plata datoriilor. Economia americană nu poate genera numai joburi bine plătite, de birou, şi cu bonusuri de sute şi milioane de dolari, care să permită plata datoriilor făcute pentru taxele şcolare. Numărul de poziţii de avocaţi, bancheri, IT-şti, ingineri, medici sunt limitate. Iar în aceste domenii concurenţa şi presiunea sunt atât de mari, încât mulţi clachează psihic. Sunt celebre cazurile de la băncile americane – de exemplu Goldman Sachs, de anul trecut – în care juniorii se plâng că muncesc până la epuizare, neavând nici weekendurile liber. În lumea caselor de avocatură se ajunge să se factureze şi „25 de ore pe zi”.

La începutul lunii ianuarie, vorbeam cu un oficial român care lucrează la Washington, şi la întrebarea mea „Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti cât de cât rezonabil în Washington?” mi-a spus că totul porneşte de la 4.000 de dolari net pe lună, asta însemnând undeva la 100.000 de dolari brut pe an. Cu aceşti bani stai la o oră şi jumătate de Washington, pentru că abia acolo îţi poţi permite o chirie, iar ieşitul la restaurant îl poţi număra pe degete. Joburile care sunt libere în America sunt în restaurante, în magazinele de retail, în logistică, în curăţenie, la McDonald’s sau KFC etc. Acolo, câştigul lunar net nu depăşeşte 2.000 de dolari, ceea ce este insuficient pentru cineva ca să-şi mai plătească şi datoriile şcolare. Chiar şi cu aceşti bani supravieţuieşte greu. Noile generaţii din economiile occidentale sunt din ce în ce mai revoltate, pentru că mulţi au făcut eforturi financiare să termine o şcoală mai bună, în speranţa că-şi vor găsi şi un job mai bun. Ceea ce nu se întâmplă. Globalizarea a trimis multe joburi de mijloc în China, în Asia, în India, în Europa de Est, lăsând un mare gol în America.

Un inginer din Europa de Est se descurcă cu 1.500 de dolari pe lună în ţara lui de origine, dar un inginer american, asta dacă-şi găseşte un job, nu poate trăi cu aceşti bani în America. Când discutăm despre educaţie, despre învăţământ, ar trebui să fim atenţi şi la ceea ce poate livra economia. Joburile bune şi foarte bune sunt limitate. Pentru a lucra la Starbucks nu-ţi trebuie neapărat o facultate pentru care ai plătit, să zicem, 200.000 de dolari pentru patru ani. Cazul personajului principal din articolul Wall Street Journal, care a fost nevoită să-şi vândă ovulele, nu este singular. Şi nu ar trebui să ne mirăm că noile generaţii din America, dar nu numai, citesc tot mai mult despre modelele comuniste, acolo unde statul asigura învăţământul gratuit şi apoi asigurau un loc de muncă şi o casă. În America, casa medie a ajuns la 350.000 de dolari, cel mai ridicat nivel din istorie, iar dobânda la creditele ipotecare este acum la 3,3% pe an, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

(cristian.hostiuc@zf.ro)