De ce să lucrezi în companii private când la stat se plăteşte mai bine? ANRE se bate cu BNR şi ASF la salarii: salariul mediu net lunar, 2.500 euro, venitul preşedintelui, 10.000 de euro

Postat la 17 iunie 2018 95 afişări

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este una dintre cele mai bănoase instituţii ale statului, rolul acesteia fiind de a stabili regulile de funcţionare pentru pieţele de energie şi gaze naturale, domenii strategice „populate“ de cele mai mari companii din România.

De ce să lucrezi în companii private când la stat se plăteşte mai bine? ANRE se bate cu BNR şi ASF la salarii: salariul mediu net lunar, 2.500 euro, venitul preşedintelui, 10.000 de euro

Astfel, cei aproape 300 de oameni din ANRE au un salariu mediu net care rivalizează cu câştigul dintr-o multinaţională, un post în conducerea ANRE fiind răsplătit cu până la 10.000 de euro. Aceste salarii mai sunt întâlnite în România doar la Banca Naţională şi la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii ANRE, salariul mediu net lunar în martie anul acesta era de 11.768 de lei (peste 2.500 de euro), instituţia având 294 de angajaţi.

 

„Salariile în ANRE, potrivit legislaţiei incidente, se stabilesc prin negociere colectivă şi individualăî“ explică reprezentanţii instituţiei. Din cei 294 de salariaţi, 21 au posturi de directori, mai arată datele furnizate de instituţie. „ANRE este condusă de un preşedinte şi doi  vicepreşedinţi. Preşedintele este reprezentantul de drept al ANRE ca autoritate administrativă autonomă şi ca persoană juridică de drept public, precum şi în raporturi de drept comun“, se arată pe site-ul instituţiei. Din octombrie anul trecut la conducerea ANRE a venit deputatul PSD Dumitru Chiriţă, de profesie electrician.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.