Din cateva motive: uzura guvernarii, absenta liderilor populari, cu care populatia s-ar putea identifica, lipsa dezbaterilor, a competitiei si a reformei interne, repetarea greselilor PSD si profilul de partid de nisa.

Mai multe sondaje recente au aratat ca PNL scade in preferintele opiniei publice si ca ponderea capitalului electoral in interiorul Aliantei este mai scazuta decat cea a PD. Iata o explicatie a declinului PNL focalizata asupra catorva cauze mai importante.

1. DECONTAREA NEREUSITELOR GUVERNARII. Aceasta cauza este cea mai evidenta si a fost indelung discutata, asa incat nu merita atentie suplimentara. Prin prezenta liderului liberal Calin Popescu-Tariceanu in fruntea Guvernului si prin detinerea de catre liberali a unor portofolii delicate (Finante, Sanatate), PNL deconteaza in cea mai mare masura nereusitele guvernarii. La fel s-a intamplat cu PNTCD in perioada guvernarii CDR, cand PNL a profitat de pe urma situatiei. PD si mai ales presedintele Traian Basescu au avut grija de cateva ori sa indrepte aratatorul spre PNL.

In acest prim an de guvernare, au aparut destule probleme (legate de proasta gestiune a situatiilor de criza, ineficienta, lipsa de autoritate, indecizie, lupte intestine, nerespectarea promisiunilor electorale, lipsa schimbarilor majore in nivelul de trai) care au convertit incantarea si speranta din preajma alegerilor in dezamagire si nemultumire. Trebuie adaugat ca Tariceanu si guvernul nu se confrunta cu ostilitate si scepticism cronic din partea populatiei (care, atunci cand face comparatia cu alte echipe guvernamentale, ofera o evaluare destul de favorabila echipei Tariceanu), insa este un fapt ca increderea in persoana premierului si in institutia executiva se afla pe un trend descendent sever (mergand de luna aceasta mult sub 30%).

2. ABSENTA LIDERILOR DE IDENTIFICARE. Prestatia lui Tariceanu ca premier, luata separat, nu a fost deloc rea, insa aceasta a fost judecata public intr-un context politic foarte complicat, in principal din prisma conflictelor din coalitie si a comparatiei cu presedintele Traian Basescu, a conflictului si competitiei cu acesta. In comparatie cu seful statului, premierul pare mai putin legitim (nefiind ales prin vot universal), mai putin puternic, decis si eficient, mai putin charismatic si popular. In sondaje, populatia cere celor doi, precum si PNL si PD, sa se inteleaga insa daca este fortata sa aleaga, tinde sa mearga, conform unui mecanism psihologic cunoscut, pe mana celui mai puternic (in politica, cei slabi, oricat ar fi de simpatici, nu au loc).

Tariceanu mai are o problema majora: nu este un lider de identificare, adica unul cu care majoritatea populatiei sa se identifice, cu care sa simta ca are lucruri in comun (fapt care a explicat popularitatea durabila a lui Iliescu si o explica in prezent pe aceea a lui Basescu). Acest lucru face dificila acumularea de popularitate si cresterea in sondaje. O multime de alti lideri vizibili ai PNL (Ludovic Orban, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Cristian Boureanu) au aceeasi problema. PNL a pus accentul pe un anumit tip de biografie (de obicei absolvent de Politehnica, implicat in afaceri, care capata de timpuriu autonomie financiara si este capabil sa-si sustina singur activitatea politica) care are destul de putine lucruri in comun cu profilul "cetateanului obisnuit".

In fine, in timp ce in cazul vectorilor de imagine stabiliti prin sondaje ai PD - Traian Basescu si Emil Boc - lucreaza consensul, vectorii PNL, Tariceanu, Theodor Stolojan si Mona Musca merg pe cai separate. Vina ii apartine in principal lui Tariceanu, care nu a fost capabil sa ofere o solutie politica inclusiva in interiorul partidului prin care diferitele discursuri concurente sa fie articulate intr-o singura strategie si cu un singur beneficiar, PNL.

3. LIPSA DEZBATERILOR, A COMPETITIEI SI A REFORMELOR IN INTERIORUL PNL. In sondaje, PNL este al doilea partid, dupa PSD, despre care populatia crede ca trebuie reformat. Din pacate, in interiorul PNL s-a intamplat ceea ce era prognozat inca inaintea Congresului liberal din februarie: dupa alegerea in fruntea partidului a lui Tariceanu si a unei echipe stabilite de acesta prin lista proprie, competitia si dezbaterile interne au fost inghetate. PNL a facut aceeasi greseala ca PSD atunci cand a venit la guvernare: a concentrat majoritatea resurselor umane si de alta natura spre actul executiv (asa incat identitatea partidului s-a suprapus peste imaginea guvernarii si invers), iar puterea in partid a fost concentrata in mana presedintelui premier. Disidentele au fost amendate: Stolojan a fost lasat sa vorbeasca singur, Mona Musca a fost marginalizata, iar Boureanu, suspendat - lucruri care constituie un teribil pas inapoi pentru PNL.

Cum s-a vazut din cazul PSD, daca viata de partid ingheata, iar puterea si beneficiile sunt concentrate in folosul unei oligarhii, partidul - liderii locali, cei neprinsi in actul executiv, disidentii, activistii, simpatizantii etc. - se demobilizeaza (infrangerea PSD poate fi pusa intr-o buna masura pe seama acestui fapt). Daca partidul nu se adapteaza din mers, nu are cum sa fie pregatit atunci cand e nevoie, la alegeri si in momente de criza (PNL a reactionat greoi si neconvingator in crizele din acest an). Daca este blocata competitia interna, nu e sigur ca in prim-plan se afla oamenii cei mai buni (dovada preeminenta liderilor liberali nepopulari pomeniti, de tip Ludovic Orban).

In fine, foarte important, daca dezbaterile sunt amanate, partidul nu functioneaza ca furnizor de sustinere politica, de sfaturi utilizabile si strategie coerenta (nauceala premierului si a PNL in problema alegerilor anticipate sau in relatia cu Basescu spune totul). In PNL, doar disidentii fac strategii (dintre care cel mai insistent este Valeriu Stoica). In acest moment, PNL este un partid destul de inert, demobilizat, dezarticulat si lipsit de luciditate - pe scurt, nu este pregatit de o confruntare politica majora si nici nu suscita, din acest motiv, incredere populara ridicata.

4. REPETAREA GRESELILOR PSD. Trebuie stabilit din capul locului ca actuala guvernare difera de aceea a PSD in doua puncte esentiale: autoritarismul si coruptia. Puterea de acum este incomparabil mai permisiva si mai putin corupta, cel putin deocamdata, decat guvernarea Nastase.

Totusi, PNL, alaturi de celelalte partide din coalitie, a cedat tentatiei de a prelua cateva metode din retetarul PSD de concentrare a puterii. Este vorba de cateva practici informale, care inca nu sunt criminalizate in perceptia publica si nu starnesc prea des atentia organelor de justitie (desi ar trebui), intrand in formula "normalitatii" postdecembriste: controalele ordonate, schimbarea sefilor de institutii pe criterii politice, recrutarea alesilor altor formatiuni politice, directionarea banilor publici spre fiefurile proprii etc. Nici in aceasta privinta derapajele nu au luat amploarea din perioada 2001-2004, dar cert este ca PNL nu reuseste sa faca, intr-o maniera convingatoare, diferenta de PSD si de celelalte partide politice (percepute de electorat ca o "clasa politica" destul de uniforma, cu pacate transpartinice).

PNL are imaginea publica a unui partid orientat spre profit, amoral (nu imoral, dar nici foarte preocupat de etica), alunecos, tranzactional. Liberalii se ghideaza dupa regula cinismului minim necesar (nu au indolenta PSD, dar nici nu doresc sa piarda din exces de candoare si idealism asemeni PNTCD). Sa nu uitam ca PNL, in ciuda imaginii publice in declin pentru care ii plangem de mila, detine cea mai mare putere de dupa 1989, pe care ar dori sa o pastreze, sa o consolideze si sa o sporeasca.

5. IMAGINEA DE PARTID DE NISA. In timp ce PD este identificat de electorat ca partid de centru, iar majoritatea populatiei se declara de centru, PNL este perceput ca partid de nisa, la dreapta spectrului politic (deci nu centru-dreapta) spre care se indreapta in cel mai bun caz un sfert din populatie. PNL nu are un discurs integrator, inglobant, despre natiune si societate, si nici mesaje pentru grupuri tinta altele decat patronatul privat. O parte consistenta a elitei si diferite segmente ale societatii pur si simplu nu se recunosc si nu se simt reprezentate in discursul PNL, care nu are elaborata o strategie de tip catch-all (de felul celor incercate de PSD si PD), de extindere a bazei electorale. Au existat, de exemplu, cateva tentative de a recupera electoratul CDR-ului, prin resuscitarea discursului anti-comunist si a unor initiative menite a aduce curatenie morala in societate (lustratie, procesul comunismului, controlul serviciilor secrete etc.). Pentru ca astfel de strategii sa aduca profit este nevoie de perseverenta si de reusite.

Marea problema este ca marginalitatea PNL nu tine atat de discurs, cat de componenta. In filialele liberale, recrutarea membrilor si promovarea liderilor s-a facut preponderent dupa un anumit portret robot al "liberalului de succes" care aproape se suprapune cu portretul omului de afaceri, care isi converteste capitalul economic in capital politic. In mod particular, formatiunea liberala este vazuta ca interfata politica a unor interese parcelare si solidaritati de afaceri. "Scandalul telefonului" legat de prietenia Tariceanu-Patriciu a intarit aceasta impresie (de fapt, toate partidele sunt conectate la interese specifice, insa PNL risca sa joace rol de tap ispasitor).

6. UNDE FACE PD DIFERENTA. Toate cele afirmate despre PNL nu implica nici pe departe ca restul partidelor, si PD in mod particular, cu care formatiunea liberala se compara mai des, nu ar avea aceleasi pacate. PD este in aceeasi masura un partid nereformat, clientelar, fara prea mare democratie interna, tentat la randu-i de "metodologia" PSD de acumulare a puterii, care nu are filiale reprezentative etc. In schimb, profita din plin de pe urma transferurilor de imagine dinspre popularul Traian Basescu, de imaginea de partid de centru, de discursul mai inclusiv, de faima unor lideri "eficienti" si de mai slaba identificare cu guvernarea.