De ce se prăbuşeşte una dintre cele mai mari companii româneşti

Postat la 13 decembrie 2018 484 afişări

Acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) au înregistrat miercuri cea de-a treia şedinţă consecutivă de depreciere cu 15%, astfel că în doar trei zile valoarea de piaţă a companiei aproape s-a înjumătăţit la circa 74 milioane de lei.

De ce se prăbuşeşte una dintre cele mai mari companii româneşti

Rulajele au fost peste media acestui an pentru Oltchim, în prima şedinţă a săptămânii find înregistrate tranzacţii de 41.800 de lei. 

 

„Aşa se întâmplă de obicei în cazul unei achiziţii, preţul acţiunilor să scadă. Este foarte probabil ca după finalizarea procedurii de achiziţie compania, care este şi în insolvenţă, să fie delistată în 7-8 luni”, spune avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim, prin Rominsolv, pentru ZF. 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
crestere,
oltchim,
inregistrare,
sedinta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.